Stiri Oradea: Rezultatele verificarii taxei de afisaj
In perioada 24.04 - 11.05.2012, inspectorii fiscali au verificat declararea taxelor datorate pentru firmele si panourile instalate la sediul sau locul desfasurarii activitatii economice. In total au fost identificate 220 de cazuri de nedeclarare. Au fost completate pe loc 201 declaratii de impunere, iar pentru 19 cazuri au fost inmânate invitatii pentru depunerea declaratiilor la sediul organului fiscal. Debitele rezultate in urma acestei verificari sunt de aproximativ 10.000 lei. Taxa pentru afisaj in scop de reclama si publicitate este reglementata de articolele 271, 272 din Codul fiscal, normele metodologice de aplicare H.C.L nr. 744/2011 - pentru aplicarea Regulamentului de publicitate stradala. Nedeclararea firmei/afisajului in termen de 30 de zile de la amplasare constituie contraventie conform codului fiscal si a H.C.L nr. 744/2011 si se sanctioneaza cu amenda contraventionala cu sume de la 240 la 2400 lei. In vederea declararii taxei de firma si afisaj, Directia Economica din cadrul Primariei Oradea invita agentii economici detinatori, la sediul Primariei - Piata Unirii nr. 1-2, la Centrul pentru relatii cu publicul, ghiseele 18,19 - pentru persoane juridice si ghiseele 1 - 4 pentru persoanele fizice.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/rezultatele-verificarii-taxei-de-afisaj-2012-05-16-09-46