Oradea24
Oradea24

oradea24.ro

Polițiștii au împânzit DN1 cu radare și drone. 12 șoferi au rămas fără permis

Polițiștii bihoreni au acționat pe D.N.1, cu radare amplasate în sistem „RELEU”, în cadrul unei ample acțiuni rutiere, derulată pentru prevenirea accidentelor și responsabilizarea participanților la trafic. În cele 4 ore de acțiune pe D.N.1, au fost aplicate 102 sancțiuni contravenționale, majoritatea pentru exces de viteză. La data de 20 octombrie, în intervalul orar 11.00 […]

21 October 2026, 10:54 Claudiu Mihuț
Actualitate

Polițiștii bihoreni au acționat pe D.N.1, cu radare amplasate în sistem „RELEU”, în cadrul unei ample acțiuni rutiere, derulată pentru prevenirea accidentelor și responsabilizarea participanților la trafic.

În cele 4 ore de acțiune pe D.N.1, au fost aplicate 102 sancțiuni contravenționale, majoritatea pentru exces de viteză.

La data de 20 octombrie, în intervalul orar 11.00 – 15.00, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, împreună cu polițiștii de la birourile rutiere Oradea, Salonta, Marghita, Beiuș, polițiști rutieri și de ordine publică de la Poliția orașului Aleșd din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, cu sprijinul specialiștilor din cadrul Registrului Auto Român, au desfășurat o amplă acțiune pe D.N.1,drum care tranzitează județul Bihor, pe care se înregistrează valori ridicate de trafic, inclusiv vehicule de mare tonaj, pietoni și bicicliști, fapt ce crește semnificativ riscul rutier.

Scopul activităților desfășurate de polițiștii bihoreni a fost creșterea gradului de siguranță pe D.N.1, prin prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive sau neadaptate, vizând totodată reducerea comportamentelor generatoare de risc din partea conducătorilor auto, precum depășirea neregulamentară, neacordarea priorității, folosirea telefonului în timpul deplasării, nepurtarea centurii de siguranță și nerespectarea distanței între vehicule, dar și a abaterilor săvârșite de pietoni și bicicliști, în special traversările și deplasările neregulamentare care amplifică vulnerabilitatea acestora în trafic.

În cadrul acțiunii, în care au fost implicați 28 de polițiști, au fost instituite 7 filtre, fixe și mobile, pe tronsoanele cu risc rutier ridicat, fiind utilizate 12 aparate radar, dispuse în sistem „releu” (acoperire extinsă), precum și o aeronavă fără pilot.

Astfel, în cele 4 ore de acțiune, polițiștii rutieri au aplicat 102 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 66.172,5 de lei, dintre care 67 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 11 pentru nerespectarea obligației de a purta centura de siguranță, 7 pentru depășiri neregulamentare, iar 17 sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 12 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.

De asemenea, au fost retrase 8 certificate de înmatriculare ale unor autovehicule, în urma neregulilor constatate.

Cu sprijinul specialiștilor R.A.R., au fost verificate din punct de vedere tehnic 30 de vehicule.

Totodată, polițiștii au efectuat 114 testări pentru depistarea consumului de alcool sau a consumului de substanțe psihoactive.

De asemenea, polițiștii rutieri au desfășurat activități de informare și prevenire, fiind distribuite participanților la trafic materiale informative cu recomandări pentru circulația în siguranță pe drumurile publice.

Polițiștii bihoreni vor continua acțiunile pentru prevenirea accidentelor rutiere, combaterea principalelor cauze generatoare de accidente și creșterea gradului de siguranță a tuturor participanților la trafic.

*

Exemple semnificative:

Depistat de polițiști în timp ce efectua o depășire neregulamentară, surprinsă cu ajutorul unei aeronave fără pilot.

La data de 20 octombrie a.c., la ora 11.39, pe D.N.1, în localitatea Tileagd, județul Bihor, polițiștii Serviciului Rutier Bihor – Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat în trafic un bărbat, de 34 de ani, din comuna Holod, județul Bihor, care, în timp ce conducea un autoturism, din direcția Aleșd înspre Oradea, a efectuat manevra de depășire neregulamentară a unui alt autovehicul, încălcând marcajul longitudinal continuu care desparte sensurile de circulație, manevra fiind înregistrată cu ajutorul unei aeronave fără pilot (dronă).

Totodată, polițiștii au constatat că bărbatul nu respecta obligația de a purta centura de siguranță, iar autoturismul condus de acesta avea anvelopa din dreapta față uzată peste limita legală admisă.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu 6 puncte-amendă, în valoare de 1.297,50 de lei, fiind aplicate și două avertismente, precum și două puncte de penalizare.

De asemenea, acestuia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 60 de zile, fiind reținut permisul de conducere.

Totodată, a fost reținut certificatul de înmatriculare al autoturismului, ca urmare a deficienței constatate la anvelopă.

*

Depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea cu 133 km/h, pe un sector de drum cu limita de 70 de km/h.

La data de 20 octombrie a.c., la ora 11.17, pe D.N.1, în localitatea Groși, județul Bihor, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Aleșd au depistat în trafic un bărbat, de 51 de ani, din comuna Lugașu de Sus, județul Bihor, care, în timp ce conducea un autoturism, a fost înregistrat cu aparatul radar circulând cu viteza de 133 de km/h, pe un sector de drum cu limita legală de viteză de 70 km/h, depășind astfel cu 63 de km/h limita legală admisă.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu 9 puncte-amendă, în valoare de 1.946,25 de lei.

De asemenea, acestuia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 90 de zile.

*

Depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea cu 127 de km/h, pe un sector de drum cu limita de 70 de km/h.

La data de 20 octombrie a.c., la ora 10.57, pe D.N.1, în localitatea Groși, județul Bihor, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Aleșd au depistat în trafic un tânăr, de 21 de ani, din comuna Aușeu, județul Bihor, care, în timp ce conducea un autoturism, din direcția Cluj-Napoca înspre Aleșd, a fost înregistrat cu aparatul radar circulând cu viteza de 127 de km/h, pe un sector de drum cu limita legală de viteză de 70 de km/h, depășind astfel cu 57 de km/h limita legală admisă.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu 9 puncte-amendă, în valoare de 1.946,25 de lei.

De asemenea, acestuia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 90 de zile.

*

Depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea cu 126 de km/h, pe un sector de drum cu limita de 70 de km/h.

La data de 20 octombrie a.c., la ora 11.50, pe D.N.1, în localitatea Groși, județul Bihor, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Aleșd au depistat în trafic un bărbat, de 31 de ani, din comuna Oșorhei, județul Bihor, care, în timp ce conducea un autoturism, din direcția Cluj-Napoca înspre Aleșd, a fost înregistrat cu aparatul radar circulând cu viteza de 126 de km/h, pe un sector de drum cu limita legală de viteză de 70 de km/h, depășind astfel cu 56 de km/h limita legală admisă.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu 9 puncte-amendă, în valoare de 1.946,25 de lei.

De asemenea, acestuia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 90 de zile.

*

Depistat de polițiști în trafic, în timp ce efectua o depășire neregulamentară, surprinsă cu ajutorul unei aeronave fără pilot.

La data de 20 octombrie a.c., la ora 11.26, pe D.N.1, în localitatea Tileagd, județul Bihor, polițiștii Serviciului Rutier Bihor au depistat în trafic un tânăr, de 26 de ani, din comuna Bratca, județul Bihor, care, în timp ce conducea un autoturism, din direcția Aleșd înspre Oradea, a efectuat manevra de depășire neregulamentară a unui alt autovehicul, încălcând marcajul longitudinal continuu care desparte sensurile de circulație, manevra fiind înregistrată cu ajutorul unei aeronave fără pilot (dronă).

Totodată, polițiștii au constatat că autoturismul condus de acesta avea anvelopele de pe axa față uzate peste limita legală admisă și că tânărul transporta 7 persoane, depășind numărul de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu 6 puncte-amendă, în valoare de 1.297,50 de lei, fiind aplicate și două avertismente.

De asemenea, acestuia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 60 de zile, fiind reținut permisul de conducere.

Totodată, a fost reținut certificatul de înmatriculare al autoturismului, ca urmare a deficiențelor constatate la anvelope.

*

Depistat de polițiști în trafic, în timp ce efectua o depășire neregulamentară, surprinsă cu ajutorul unei aeronave fără pilot.

La data de 20 octombrie a.c., la ora 12.03, pe D.N.1, în localitatea Tileagd, județul Bihor, polițiștii Serviciului Rutier Bihor au depistat în trafic un tânăr, de 26 de ani, din localitatea Aleșd, județul Bihor, care, în timp ce conducea un autoturism, din direcția Aleșd înspre Oradea, a efectuat manevra de depășire neregulamentară a unui alt autovehicul, încălcând marcajul longitudinal continuu care desparte sensurile de circulație, manevra fiind înregistrată cu ajutorul unei aeronave fără pilot (dronă).

Totodată, polițiștii au constatat că tânărul nu avea asupra sa actul de identitate.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu 6 puncte-amendă, în valoare de 1.297,50 de lei, fiind aplicat și un avertisment.

De asemenea, acestuia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 60 de zile, fiind reținut permisul de conducere.

Citește articolul complet pe Oradea24

https://oradea24.ro/2026/10/21/politistii-au-impanzit-dn1-cu-radare-si-drone-12-soferi-au-ramas-fara-permis/

Deschide