Vor fi scoase la licitatie spatiile comerciale din Cetatea Oradea
In cadrul sedintei de Consiliu Local de vineri, 26 februarie 2016, consilierii locali vor aproba tarifele de inchiriere pentru spatiile comerciale, respectiv terenurile situate in incinta Cetatii Oradea, in vederea desfasurarii de activitati economice. In urma finalizarii lucrarilor de reabilitare a Cetatii, s-a luat decizia ca sapaturile arheologice din Cetate sa fie sistate, pentru ca aceasta sa poata intra in circuitul turistic al orasului in conditii normale. "Contractelele de inchiriere pentru spatiile comerciale din Cetatea Oradea se vor incheia pe o perioada de 5 ani, cu posibilitate de prelungire pe inca 5 ani, iar in primii doi ani, chiriasii vor achita doar 50% din contravaloarea chiriei licitate. In cazul in care consilieriii local vor aproba propunerile facute legate de tarifele practicate, pentru sedinta de consiliu din luna martie se vor pregati si conditiile de inchiriere a hotelului din Cetate, astfel incât din vara acestui an sa avem o activitate normala in Cetate. Suntem interesati sa dam viata Cetatii, iar activitatile comerciale in acest sens sunt absolut necesare pentru a reintroduce Cetatea in circuitul turistic al orasului", a mentionat primarul Ilie Bolojan legat de acest subiect. Tarifele de inchiriere a spatiilor comerciale au fost stabilite de catre Directia Patrimoniu Imobiliar. Spatiile comerciale din incinta Cetatii Oradea care vor putea fi inchiriate in vederea desfasurarii de activitati economice sunt: - Corpul A - Cafenea (in incinta Muzeului Orasului) - Corpul C - Cafenea turceasca - ceainarie - Corpul H - Restaurant - Corpul J - Cafe-Bar-Bistro, Sala multifunctionala - Corpul K - Magazin antichitati, Magazin anticariat, Cafenea - Cofetarie, Restaurant - Corpul L - Crama-Vinoteca, Cafenea Literara Tarifele de inchiriere stabilite de catre Directia Patrimoniu Imobiliar pentru spatiile comerciale au un pret de pornire 21 lei/mp/luna, pentru magazin anticariat 2 lei/mp/luna, sala multifunctionala 50 lei/mp/luna, iar pentru sala repetitii de 25 lei/ora. In ceea ce priveste terenurile din Cetate, si acestea vor fi licitate, pretul de pornire al acestora se gaseste in atasament.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/vor-fi-scoase-la-licita-539-ie-spa-539-iile-comerciale-din-cetatea-oradea