www.bihorstiri.ro
Vor fi lichidati 17 plopi pe Calea Aradului
Vineri, 18 martie, printr-un comunicat de presa, Municipalitatea oradeana a anuntat ca, in urma consultarii cu Comisia Consultativa de Mediu, Ecologie si Dezvoltare Durabila, s-a dispus taierea a 17 plopi de pe Bdul Decebal, intre strada Calea Aradului si Vladeasa. "Acesti arbori vor fi taiati datorita faptului ca se gasesc amplasati in perimetrul lucrarilor de modernizare strazi, in vederea fluidizarii traficului de acces, intre zonele rezidentiale si functionale din municipiul Oradea - Bdul Decebal", se mentioneaza in cele transmise de Biroul de Presa al Primariei. Pentru a nu lasa zona fara copaci, in locul celor 17 pomi taiati, Municipalitatea promite ca va planta "minim 34 de arbori pe aceeasi locatie si in alte locatii apropiate". Se poate observa ca, din start, nu se va putea face plantarea "pe aceeasi locatie", din moment ce motivul taierii celor 17 plopi a fost tocmai ca arborii incurcau lucrarile de modernizare a strazilor. De asemenea, cu toate ca se invoca acordul Comisiei de Mediu (care, dupa cum ii spune si numele integral, este una consultativa), cu siguranta ca ecologistii nemembri ai acestui for nu vor fi multumiti de plantarea unui numar de doua ori mai mare de puieti. Asta pentru ca, dupa cum obisnuaiu sa arate presei, un copacel proaspat plantat nu inlocuieste un arbore matur.
Citește articolul complet pe BihorStiri.ro
http://www.bihorstiri.ro/index.php/actualitate/7724-taiere-plopi-calea-aradului-primaria-oradea-modernizare-strazi