Utilajele de pluguit zapada actioneaza in permanenta
Din cauza caderilor masive de zapada, utilajele RER actioneaza constant, inca de ieri, in vederea indepartarii stratului de zapada si a curatarii arterelor de circulatie. Potrivit reprezentantilor RER, pentru indepartarea zapezii, utilajele de pluguire actioneaza in prezent in echipe de 3-4 masini. In total, 14 utilaje de pluguit zapada actioneaza in tot orasul. In acest moment, utilajele de pluguit au finalizat zona str. Matei Corvin si se indreapta spre zona str. Gheorghe Doja - Louis Pasteur. Aceste zone de dealuri sunt zone prioritare, deoarece pericolul de derapare este mai mare. O alta echipa actioneaza acum in Calea Aradului. Calea Borsului a fost curatata, iar echipa de pluguit zapada se indreapta spre B-dul Dacia. „Având in vedere ca zapada este viscolita, trebuie ca echipele sa actioneze in permanenta pentru indepartarea stratului de zapada nou format. Acum suntem la a patra pluguire si la a doua trecere cu antiderapant", ne-a declarat directorul de productie al RER, dl. Ban Ionel. In ceea ce priveste imprastierea de antiderapant, de ieri de la prânz si pâna acum s-au imprastiat 200 tone de sare, 250 mc de nisip si 50 tone clorura de calciu, atât la intrarile/iesirile din oras, cât si pe arterele principale si in zona podurilor. Primaria Oradea roaga cetatenii si asociatiile de proprietari sa mature zapada din fata locuintelor personale sau a celor in care isi desfasoara activitatea. Potrivit HCL nr. 725/2006 modificata prin HCL 760/2009, articolul 40, amenzile pentru neindepartarea zapezii si a ghetii din dreptul imobilelor in care cetatenii locuiesc sau isi desfasoara activitatea sunt cuprinse intre 500 si 2000 lei. Cetatenii pot sesiza Dispeceratul RER la numarul de telefon 0259.433.195 pentru orice problema legata de deszapezire.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-si-evenimente/utilajele-de-pluguit-zapada-actioneaza-in-peramnenta