Oradea24
Oradea24

oradea24.ro

Tragedie în Bihor: doi morți și trei răniți într-un accident produs în miez de noapte

Intervenție pentru salvarea victimelor unui grav accident rutier produs pe DN 19, în Bihor Trei persoane încarcerate, dintre care două au decedat În noaptea de duminică spre luni, 22 iunie, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru salvarea victimelor unui grav accident rutier produs pe DN 19, pe raza localității Adoni, comuna Tarcea, în care au […]

22 June 2026, 06:24 Claudiu Mihuț
Știri Bihor

Intervenție pentru salvarea victimelor unui grav accident rutier produs pe DN 19, în Bihor

Trei persoane încarcerate, dintre care două au decedat

În noaptea de duminică spre luni, 22 iunie, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru salvarea victimelor unui grav accident rutier produs pe DN 19, pe raza localității Adoni, comuna Tarcea, în care au fost implicate cinci persoane aflate în două autoturisme.

Accidentul a fost semnalat prin numărul unic 112, în jurul orei 23.30, la fața locului fiind mobilizate de urgență, șase echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Valea lui Mihai, Stației Săcueni și Detașamentului Marghita, cu o autospecială de descarcerare grea, două autospeciale de intervenție cu modul de descarcerare și cu trei ambulanțe SMURD tip B2, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

Pompierii militari au acționat pentru descarcerarea a trei persoane rămase încarcerate în autoturismele avariate, două dintre acestea (un bărbat și o femeie) aflându-se în stop cardio-respirator.

Echipajele medicale și paramedicale au efectuat manevre de resuscitare în cazul celor două persoane aflate în stop cardio-respirator și au acordat îngrijiri medicale celorlalte trei victime, care au fost ulterior transportate la spital, una dintre acestea, un minor, aflându-se în stare gravă.

Din nefericire, în pofida eforturilor depuse de echipaje, bărbatul și femeia nu au răspuns manevrelor de resuscitare, medicul declarând decesul acestora.

Comunicat IPJ BIHOR:

La data de 21 iunie, la ora 23.30, polițiștii Serviciului Rutier Bihor au fost sesizați, în urma unui apel, primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin SNUAU 112 că, pe D.N.19, în afara localității Tarcea, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.

Din cercetările efectuate de polițiștii Serviciului Rutier la fața locului s-a stabilit că, un tânăr, de 19 ani, din localitatea Cubulcut, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.19, dinspre localitatea Săcueni înspre localitatea Tarcea, județul Bihor, în afara localității Tarcea, într-o curbă la dreapta, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus din sens opus de un bărbat de 42 de ani, din localitatea Diosig, județul Bihor.

În urma accidentului rutier, un bărbat, de 25 de ani, din Cubulcut, județul Bihor, pasager în primul autoturism și o femeie, de 48 de ani, din localitatea Vaida, județul Bihor, pasageră în cel de-al doilea autoturism, au suferit multiple leziuni, care, din nefericire, le-au provocat decesul, la fața locului.

De asemenea, conducătorii celor două autoturisme și un tânăr, de 16 ani, din localitatea Sânnicolau de Munte, județul Bihor, pasager în primul autoturism, au suferit leziuni pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital.

Conducătorul celui de-al doilea autoturism a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar conducătorului primului autoturism i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii Serviciului Rutier Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror, pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor producerii accidentului rutier, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet pe Oradea24

https://oradea24.ro/2026/06/22/tragedie-in-bihor-doi-morti-si-trei-raniti-intr-un-accident-produs-in-miez-de-noapte/

Deschide