www.ebihoreanul.ro
TollRo intră în vigoare joi: CNAIR avertizează asupra plăților greșite, transportatorii spun că sistemul nu funcționează
Noul sistem de taxare TollRo, prin care vehiculele de marfă de peste 3,5 tone vor plăti în funcție de kilometrii parcurși, intră în vigoare joi, 1 octombrie, de la ora 00:00, pe fondul reclamațiilor transportatorilor privind problemele tehnice. Într-un comunicat transmis miercuri seară, CNAIR avertizează că banii virați direct în conturile companiei nu țin loc de taxă de drum, iar cei care circulă bazându-se pe asemenea plăți riscă sancțiuni. Pe de altă parte, confederația transportatorilor COTAR cere amânarea introducerii sistemului, susținând că acesta nu funcționează și că lipsesc normele de aplicare.

Citește articolul complet pe Ebihoreanul
https://www.ebihoreanul.ro/stiri/tollro-intra-in-vigoare-joi-cnair-avertizeaza-asupra-platilor-gresite-transportatorii-spun-ca-sistemul-nu-functioneaza-205464.html