Studiul de fezabilitate a centrului intermodal, supus votului in Consiliul Local
In cadrul conferintei de presa de azi, 8 decembrie 2015, primarul Ilie Bolojan a anuntat ca a fost finalizat studiul de fezabilitate a proiectului „Dezvoltarea unui centru intermodal cu facilitate de acces la transportul rutier si feroviar in zona Garii C.F.R din Episcopia Bihor". Totodata, primarul a explicat rolul si importanta acestui terminal intermodal: "Oradea este un centru logistic foarte important pentru România, in partea de vest a tarii, la granita cu Ungaria. Cea mai mare parte a exporturilor României pleaca spre Uniunea Europeana; este deci nevoie de un centru logistic important si acest terminal intermodal rutier-feroviar rezolva aceasta problema pentru anii urmatori. Beneficiem de doua granturi europene, un grant pe care l-am accesat deja pentru intocmirea documentatiei si cel de-al doilea grant - care este finantat din perioada de programare 2014-2020 - urmeaza sa-l accesam incepând de anul viitor. In urma finalizarii acestei documentatii, valoarea totala a acestui proiect este de aproximativ 24.233 mii euro cu TVA, iar lucrarile ar urma sa fie esalonate pe o durata de 24 de luni." Ilie Bolojan a mentionat ca, prin acest proiect, in zona garii C.F.R. din Episcopia Bihor se vor realiza trei linii de cai ferate cu platforme betonate de incarcare-descarcare a marfii, spatii de depozitare pentru marfuri, locuri de parcare pentru tiruri, cladiri administrative si o zona de servicii pentru agentii economici, acest terminal urmând sa fie conectat printr-un drum municipal la drumul european E60/drumul national DN1. Amplasamentul este situat in zona industriala a orasului, in spatele fostei Vami Oradea, aflându-se in vecinatatea a trei parcuri industriale (doua detinute de municipiul Oradea si unul apartinând de comuna Bors) si a celor mai mari companii din zona. Conform spuselor primarului Ilie Bolojan, accesul la centrul intermodal se va realiza prin acces feroviar si acces rutier, acesta din urma realizându-se din DN1/E60, prin modernizarea si aducerea la parametrii corespunzatori pentru trafic greu al unui drum existent. Contractul de finantare aferent documentatiei tehnice a proiectului a fost semnat la Bucuresti, miercuri, 11 noiembrie 2015. Valoarea documentatiei tehnico-economice este de 1.421.400 lei fara TVA, din care contributia Uniunii Europene este de 1.208.190 lei fara TVA, contributia Guvernului României este de 184.782 lei fara TVA, iar contributia Primariei Oradea este de 28.428 lei fara TVA. Valoarea constructiei propriu-zise a terminalului este estimata la 10 milioane de euro. "Pâna la finalul acestui an ar trebui sa finalizam proiectul tehnic si, dupa depunerea acestei documentatii in vederea finantarii, am putea trece la organizarea procedurii de licitatie in primele luni ale anului viitor, in vederea contractarii unui constructor pentru realizarea acestei investitii. La finalizarea acestora, urmeaza sa organizam o licitatie in vederea operarii acestui terminal si sper ca o companie internationala sau companii care opereaza deja in Oradea sa il opereze in asa fel incât sa fie o punte de legatura intre România si Uniunea Europeana", a declarat Ilie Bolojan. In atasament gasiti raportul de specialitate intocmit pentru acest proiect.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/studiul-de-fezabilitate-a-centrului-intermodal-supus-votului-in-consiliul-local