oradea24.ro
Studenții străini ai Universității din Oradea descoperă „tainele” pascale
Dincolo de religie și credințe, peste 40 de studenți străini, veniți pentru studii la Universitatea din Oradea, prin intermediul programului Erasmus+, au pășit, împreună cu gazdele lor, pragul sărbătorii Paștelui. O parte a studenților străini, veniți să învețe la Universitatea din Oradea, prin programul Erasmus+, nu au plecat acasă de Paște. Asta nu înseamnă că […]
Dincolo de religie și credințe, peste 40 de studenți străini, veniți pentru studii la Universitatea din Oradea, prin intermediul programului Erasmus+, au pășit, împreună cu gazdele lor, pragul sărbătorii Paștelui.
O parte a studenților străini, veniți să învețe la Universitatea din Oradea, prin programul Erasmus+, nu au plecat acasă de Paște. Asta nu înseamnă că pentru ei n-a fost sărbătoare. Departamentul pentru Relații Internaționale al Universității din Oradea, în parteneriat cu Muzeul Țării Crișurilor, a organizat un atelier de încondeiat ouă dedicat lor. La evenimentul desfășurat marți – 7 aprilie 2026, în atelierul secției de Etnografie a muzeului, au luat parte peste 40 de studenți Erasmus+ din țări precum: Portugalia, Turcia, Italia sau Spania.
„Sub îndrumarea muzeografului Flavia Pop, studenții străini au învățat cum se vopsesc ouăle de Paște, cu coji de ceapă, și au exersat tehnica încondeierii cu ceară”, explică Oana Bonchiș, referent de specialitate al Departamentul pentru Relații Internaționale, principalul organizator al acestei activități. „Desigur, participanții au putut să își păstreze «lucrările», ca pe o amintire a stagiului petrecut la Universitatea din Oradea”, a mai afirmat ea.
Egemen Gülmüş, student Erasmus venit din Turcia, spune că, deși nu-i place să picteze și, până acum, n-a știut absolut nimic despre încondeiatul ouălor și despre sărbătoarea Paștelui, evenimentul de la Muzeu a fost pentru el: „Un prilej fericit pentru a învăța mai multe despre istoria României. Cred că oul meu este unul reușit și îl voi păstra. Iar muzeul este fabulos!”, a mai spus el.
Vizita făcută la secția de Etnografie a Muzeului Țării Crișurilor și în expoziția dedicată sărbătorii pascale, deschisă aici, a contribuit și mai mult la „atmosfera de liniște sufletească, care și-a pus amprenta asupra întregului grup, indiferent de religia membrilor săi”, relatează Oana Bonchiș. „A fost încă o bună ocazie pentru ca studenții Erasmus să afle mai multe informații despre cultura țării noastre”, a adăugat ea.
Citește articolul complet pe Oradea24
https://oradea24.ro/2026/04/08/studentii-straini-ai-universitatii-din-oradea-descopera-tainele-pascale/