InfoOradea
InfoOradea

infooradea.ro

Educatie

Studenții din Oradea, pregătire practică în companiile din Bihor

Studenții de la cinci facultăți ale Universității din Oradea și-au completat pregătirea teoretică prin stagii desfășurate în companii partenere, în cadrul proiectului „Consorțiu pentru învățământ dual – Campus Oradea”. Studenți,… Articolul Studenții din Oradea, pregătire practică în companiile din Bihor apare prima dată în InfoOradea - Stiri si informatii din Oradea.

29 July 2026, 06:23 Redacția InfoOradea
Educatie

Studenții de la cinci facultăți ale Universității din Oradea și-au completat pregătirea teoretică prin stagii desfășurate în companii partenere, în cadrul proiectului „Consorțiu pentru învățământ dual – Campus Oradea”.

Studenți, cadre universitare și reprezentanți ai companiilor partenere s-au întâlnit la Centrul pentru Transfer Tehnologic al Universității din Oradea pentru prezentarea bilanțului activităților de practică desfășurate în cadrul proiectului.

Stagiile le-au oferit tinerilor posibilitatea de a lucra cu tehnologii moderne și de a înțelege mai bine cerințele actuale ale angajatorilor. Experiența acumulată în mediul industrial completează pregătirea teoretică și îi ajută să se adapteze mai ușor viitorului loc de muncă.

Studenți de la cinci facultăți

La activitățile de practică au participat studenți de la:

  • Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică;
  • Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației;
  • Facultatea de Informatică și Științe;
  • Facultatea de Energetică și Management Industrial;
  • Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură.

Stagiile continuă dezvoltarea învățământului dual la Universitatea din Oradea, un model care apropie pregătirea academică de activitatea desfășurată în companii.

Pregătirea practică a fost susținută de Nidec Oradea, Plexus Service RO, Celestica România, Connectronics România, Purem Oradea, Vernicolor și Termoficare Oradea, prin Asociația Firmelor Bihorene, precum și de Selina și Autobara, prin Asociația Bihor West Professional.

Studenții, mulțumiți de experiența acumulată

În cadrul întâlnirii au fost prezentate rezultatele chestionarului completat de studenți la finalul stagiilor. Potrivit coordonatorilor proiectului, răspunsurile indică un nivel ridicat de satisfacție față de îndrumarea primită și de relevanța activităților desfășurate.

„Răspunsurile acestora reflectă un grad ridicat de mulțumire față de calitatea îndrumării, relevanța activităților desfășurate și utilitatea dobândirii de deprinderi practice, în condiții reale de producție”, a declarat conf. univ. dr. ing. Alin Pop, prodecanul Facultății de Inginerie Managerială și Tehnologică și coordonatorul proiectului.

Acesta consideră că parteneriatul dintre mediul universitar și companii poate contribui direct la formarea specialiștilor de care economia locală are nevoie.

„Proiectul «Consorțiu pentru învățământ dual – Campus Oradea» demonstrează că, prin parteneriate solide între instituțiile de învățământ și mediul economic, putem pregăti specialiști bine cotați pe piața muncii, capabili să se adapteze rapid cerințelor tehnologice moderne”, a mai afirmat Alin Pop.

Proiectul este derulat prin programul-pilot pentru dezvoltarea consorțiilor integrate pentru învățământ dual, finanțat prin Componenta Educație a PNRR. Obiectivul proiectului Campus Oradea este dezvoltarea unei infrastructuri moderne, în care pregătirea tinerilor să fie adaptată nevoilor reale ale angajatorilor.

Articolul Studenții din Oradea, pregătire practică în companiile din Bihor apare prima dată în InfoOradea - Stiri si informatii din Oradea.

Citește articolul complet pe InfoOradea

https://infooradea.ro/studentii-din-oradea-pregatire-practica-in-companiile-din-bihor/

Deschide