Strada Coriolan Hora din Iosia urmeaza sa fie modernizata
Având in vedere ca strada Coriolan Hora din Iosia este o strada nemodernizata, Consiliul Local a aprobat azi indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea strazii, inclusiv a retelei de canalizare pluviala, cu scopul de a asigura locuitorilor din zona conditii mai bune. Lungimea totala a strazii este de 2424 de metri, valoarea estimata a lucrarilor ridicându-se la 5.259.439 lei cu TVA inclus. Durata de realizare a investitiei va fi de 9 luni si se va realiza din buget local. In perioada urmatoare se va derula procedura de licitatie pentru realizarea acestei lucrari. In cartierul Iosia mai sunt in prezent in curs de modernizare inca 18 strazi, lucrarile urmând sa fie finalizate anul acesta. "Ne dorim sa asiguram imbunatatirea continua a strazilor din municipiu, imbunatatirea calitatii vietii cetatenilor prin asigurarea unui trafic rutier in conditii de siguranta si confort. In anii care urmeaza, Primaria Oradea intentioneaza inclusiv obtinerea unor fonduri pe mobilitate urbana sau pe alte programe de finantare, prin care sa continuam asfaltarea acestor strazi", a declarat Florin Birta, viceprimarul municipiului Oradea.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/strada-coriolan-hora-din-iosia-urmeaza-sa-fie-modernizata