Stiri Oradea: Tineri, surprinsi in timp ce distrugeau un cos de gunoi
La sfârsitul lunii trecute, respectiv pe data de 27.09.2012 in jurul orei 4:00 dimineata, patrula de serviciu a Politiei Locale Oradea din cadrul Compartimentului Trafic Greu a surprins pe strada Sovata - promenada malului drept al râului Crisul Repede, doi tineri (ambii de 17 ani) in timp ce distrugeau un cos de gunoi, lovindu-l cu picioarele. Persoanele surprinse au fost sanctionate contraventional conform Hotarârii Consiliului Local nr. 429 din 2009 cu amenda cuprinsa de la 50 la 500 lei. Totodata s-a aplicat masura complementara privind recuperarea prejudiciului constatat. Astfel, cei doi tineri au de achitat impreuna 1100 de lei, aceasta suma reprezentând contravaloarea amenzii si contravaloarea bunului distrus. Politistii locali vor purta discutii cu directorii institutiei de invatamânt in care elevii invata pentru a le atrage atentia cu privire la fapta acestora. Din pacate, fapte de asemenea vandalism sunt produse de tot mai multi tineri, lipsiti de orice simt sau educatie civica. Prin faptele lor se aduc prejudicii intregii comunitati, prin distrugerea unor bunuri care ar trebui sa ne deserveasca pe toti. Cetatenii municipiului Oradea sunt rugati sa sesizeze orice incalcare a conduitei civice la Dispeceratul Politei Locale, la numarul de telefon 0259-969 sau la telefonul verde 0800.800.518 (gratuit) sau pe e-mail politia.locala@oradea.ro.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/tineri-surprinsi-in-timp-ce-distrugeau-un-cos-de-gunoi