Stiri Oradea: Tarifele practicate de Compania de Apa au fost ajustate
Consiliul Local al Municipiului Oradea a aprobat in sedinta de azi, 28 iunie 2012, ajustarea tarifelor practicate de Compania de Apa Oradea, pentru serviciile publice de alimentare cu apa si canalizare-epurare, precum si canalizare ape pluviale. Compania de Apa a solicitat ajustarea acestor tarife incepând cu data de 1 iulie 2012, astfel: - la apa potabila, pretul pentru populatie creste de la 3.55 lei la 3,71 lei - la canal-epurare, pretul pentru populatie creste de la 1,49 lei la 1,59 lei - la canal pluvial, pretul creste de la 0,47 lei la 0,48 lei. Preturile includ TVA. Preturile au fost avizate in prealabil de ANRSC, solicitarea Companiei de Apa fiind in conformitate cu obligatia ajustarii anuale de tarif pâna cel târziu la data de 1 iulie a fiecarui an. De asemenea, ajustarea tarifelor reprezinta atât masura impusa prin Contractul de imprumut BERD si Memorandumul de finantare, cât si conditie obligatorie pentru indeplinirea altor conditionalitati. Avizarea tarifului la serviciile publice de canalizare ape pluviale se face prin ajustarea la inflatie in limita indicelui preturilor de consum de 101,80% aferent perioadei mai 2011 - aprilie 2012.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/tarifele-practicate-de-compania-de-apa-au-fost-ajustate