Știri Oradea: Sute de orădeni în Piața Unirii, la sărbătoarea Zilei Naționale
Ziua Nationala a României a fost marcata azi, 1 Decembrie, in Piata Unirii din Oradea printr-un ceremonial militar, la care au participat reprezentanti ai autoritatilor locale, judetene si centrale, dar si sute de oradeni. Au fost prezenti primarul Florin Birta, viceprimarii Antonia Nica si Marcel Dragos, prefectul Dumitru Tiplea, vicepresedintii Consiliului Judetean Bihor Mircea Malan si Calin-Gratian Gal, episcopul greco-catolic Virgil Bercea, episcopul ortodox Sofronie Drincec, parlamentari, dar si alti reprezentanti ai autoritatilor locale si centrale. Ceremonialul militar a fost organizat de Garnizoana Oradea si Prefectura Judetului Bihor, cu sprijinul Primariei Oradea si al Consiliului Judetean Bihor. Manifestarile s-au desfasurat la Statuia Regelui Ferdinand I si au inceput cu prezentarea onorului, salutul drapelului de lupta si intonarea Imnului national al României. A urmat apoi oficierea slujbei religioase de catre episcopul Ortodox al Oradiei, PS Sofronie Drincec. Prefectul Dumitru Tiplea a dat citire mesajului transmis de catre premierul Nicolae-Ionel Ciuca cu ocazia Zilei Nationale a României, 1 Decembrie. „Este sarbatoarea unitatii poporului si a statului român, mostenire de pret a intregii natiuni române. Astazi, se implinesc 104 ani de la cel mai important moment al istoriei noastre ca natiune, când la Adunarea Nationala de la Alba Iulia, reprezentantii tuturor provinciilor istorice românesti au decis in unanimitate Marea Unire neconditionata si pentru totdeauna cu Regatul României. Acel moment memorabil, nascut printr-o puternica mobilizare politica si sociala a inaintasilor nostri, care au dus la implinire visul de unitate nationala, reprezinta si fundamentul României in care traim generatiile de astazi. Asa cum natiunea româna este rezultatul evolutiei istorice, statul român modern este rezultatul natiunii ca produs istoric. Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a venit firesc, dupa multe alte evolutii esentiale pentru intregirea natiunii române: opera marilor carturari ai Scolii Ardelene, miscarea de eliberare de sub domniile fanariote, efervescenta miscarilor revolutionare din 1848, curajul celor doua Principate Române de a se uni intr-un singur stat la 24 ianuarie 1859, câstigarea independentei in 1877 si, cel mai important, jertfa de sânge a poporului român care si-a câstigat dreptul la autodeterminare in Primul Razboi Mondial. Odata cu Marea Unire, poporul român si-a câstigat dreptul la autodeterminare, un act de dreptate binevenit al istoriei noastre. Tot ce a faurit bun România moderna a reusit prin unitatea de vointa, când poporul si elitele sale au avut impreuna un obiectiv national major. Poporul, teritoriul si suveranitatea au ramas de atunci pilonii de baza ai statului român. Oricât de grele au fost incercarile istoriei, poporul român a rezistat si s-a dezvoltat, prin unitate. Impreuna, românii si-au aparat teritoriul si suveranitatea. Impreuna au alungat regimurile totalitare care ne-au intunecat istoria timp de jumatate de secol. Ne bucuram astazi de statutul de membru al Uniunii Europene, aliat respectat si de incredere al NATO si de parteneriate strategice cu alte state care impartasesc valorile democratiei si statului de drept. Dragi români, Este minunata emotia pe care o trezesc in noi reusitele oricarui român si izbânzile noastre ca natiune. Cred cu tarie ca mândria de a fi români poate reprezenta un obiectiv de suflet al nostru, al tuturor. Putem contribui la consolidarea acestui nobil sentiment, sustinând eficienta institutionala, dezvoltarea economiei si a nivelului de trai, pentru ca toti românii sa se simta bine acasa, intr-o Românie ferm ancorata pe axa de dezvoltare occidentala. Cu gândul la exemplul de unitate al inaintasilor nostri, pe care ii cinstim pentru grija pe care au avut-o pentru viitorul natiunii, am incredere ca putem continua ceea ce ei au inceput si sa facem fata cu bine provocarilor actuale. La Multi Ani, România! La Multi Ani, tuturor românilor, din tara si din afara granitelor!". O alocutiune despre semnificatia zilei de 1 Decembrie a sustinut si istoricul Sorin Sipos, de la Universitatea Oradea. In continuare, Corala Preoteasca a Protopopiatului Ortodox Român Oradea, sub indrumarea preotului Stefan Lacatos, a sustinut un frumos moment artistic, interpretând mai multe cântece patriotice si colinde, in aplauzele oradenilor prezenti. Ceremonia s-a incheiat cu festivitatea depunerii de coroane de flori la statuia Regelui Ferdinand I. Din partea Primariei Oradea au depus o coroana de flori primarul Florin Birta si viceprimarii Antonia Nica si Marcel Dragos.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/sute-de-oradeni-in-pia-539-a-unirii-la-sarbatoarea-zilei-na-539-ionale