Primaria Oradea
Primaria Oradea

www.oradea.ro

Urbanism

Știri Oradea: Șase ani de Aquapark Nymphaea

Aquaparkul Nymphaea, cel mai mare complex acvatic din vestul României, a implinit in 10 septembrie 2022 sase ani de functionare. In toti acesti ani, numarul de vizitatori a crescut constant, complexul fiind frecventat de turisti  din intreaga tara, dar si de tot mai multi cetateni straini. Anul 2022 a insemnat pentru Aquaparkul Nymphaea anul revenirii la viata, dupa doi ani (2020-2021) in care a functionat cu jumatati de masura sau chiar deloc. Chiar si in acesti doi ani ingreunati, Aquaparkul si-a facut „datoria", incheind activitatea pe profit. Un bilant la finalul primelor noua luni din anul 2022 contureaza cifre imbucuratoare, numarul vizitatorilor si veniturile depasind valorile inregistrate in aceeasi perioada a anului 2019, cel mai bun an financiar de pâna acum. Astfel, comparativ cu anul 2019 (1 ianuarie - 30 septembrie), când Aquaparkul Nymphaea a avut 233.133 vizitatori, in aceeasi perioada din 2022, a fost inregistrat un numar de 286.539 clienti, cu 53.406 mai multi (23%). Cât priveste veniturile, in perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2019, acestea au fost in valoare de 21,6 milioane lei, iar in aceeasi perioada din anul 2022, veniturile s-au cifrat la 24,2 milioane lei, cu 2,6 milioane lei mai mult (12%). „Analizând datele prezentate, se poate observa ca a crescut numarul clientilor, au crescut veniturile, ceea ce inseamna ca suntem pe un trend ascendent, mai exact pe drumul cel bun. In toti acesti ani ne-am straduit sa ridicam calitatea serviciilor oferite clientilor nostri. Dincolo de faptul ca ne-am preocupat sa reducem timpul de asteptare la intrare si la servitul mâncarii, sa fie curat, am incercat sa oferim clientilor si o atmosfera placuta, prin participarea la sedintele de zumba sau la petreceri cu spuma. De asemenea, incepând din acest an, am introdus activitati dedicate petrecerii unui timp liber de calitate pentru copii", precizeaza managerul Administratiei Domeniului Public Oradea, Liviu Andrica. Pentru a mentine calitatea serviciilor la standardele obisnuite, in vara acestui an, Administratia Domeniului Public SA Oradea a derulat lucrari de revizie si reparatii la bazinele exterioare, iar in toamna, au fost executate reparatiile la bazinele interioare. „In urma acestor lucrari, putem spune ca Aquaparkul este pregatit si pentru sezonul rece", a concluzionat directorul ADP Oradea. Proiecte pentru anul 2023 Pentru anul care urmeaza, pe lista de obiective se regasesc câteva proiecte menite sa faca Aquaparkul Nymphaea si mai atractiv. Este vorba despre un bazin de inot, o zona de plaja cu umbrar, precum si construirea unui hotel de 3 stele. „In anul 2022, bazinele olimpice de inot si sarituri au fost predate catre Primaria Oradea pentru a fi puse in circuitul sportiv. Intentionam sa construim un bazin de inot pentru a satisface dorinta vizitatorilor nostri care doresc sa practice acest sport. Am constatat ca avem foarte multi clienti care solicita servicii complete, inclusiv cazare, sau multi altii care doresc sa-si valorifice tichetele de vacanta la noi, acum neavând aceasta posibilitate. Din aceste motive vom demara proiectul construirii unui hotel de 3 stele. Nu in ultimul rând, am constatat ca ne confruntam cu temperaturi tot mai mari de la an la an, clientii fiind dornici sa stea mai mult la umbra decât la soare. Dorim sa amenajam o zona de plaja cu umbrar pentru minimum 2.500 de sezlonguri. Tot in anul 2023, intr-un context epidemiologic favorabil, dorim sa reactivam serviciile din zona wellness (masaje si tratamente acvatice), suspendate in perioada pandemiei", precizeaza Liviu Andrica, directorul ADP Oradea. 20 de nepalezi la ADP Administratia Domeniului Public SA se confrunta in fiecare vara cu o lipsa acuta de personal, motiv pentru care in acest an au fost demarate si finalizate cu succes procedurile de angajare a 20 de muncitori din Nepal, dintre care 9 isi desfasoara activitatea la Aquaparkul Nymphaea, restul fiind distribuiti la celelalte unitati din subordine (Cimitirul Municipal, piete).      

25 October 2022, 00:00

Citește articolul complet pe Primaria Oradea

http://www.oradea.ro/stiri-oradea/sase-ani-de-aquapark-nymphaea

Deschide