Primaria Oradea
Primaria Oradea

www.oradea.ro

Urbanism

Știri Oradea: Proiecte importante pentru Oradea, avizate de specialiștii CMUAT

Comisia municipala de urbanism si amenajare a teritoriului (CMUAT) a avizat favorabil proiectul de readucere la viata a brutariei din Cetatea Oradea. Odata finalizata investitia, vizitatorii se vor putea plimba prin incaperile de producere a pâinii. Cetatea Oradea, un monument istoric de categorie A si un important obiectiv pentru Oradea, devine din ce in ce mai atractiv. SC Honest Food SRL a solicitat aviz arhitect-sef pentru un proiect de recompartimentare si amenajari interioare si exterioare la corpul H din cetate. Modificarile se vor face in scopul amenajarii unor spatii de alimentatie publica (restaurant si cafenea) brutarie si cofetarie. De asemenea, se propune amenajarea a doua terase in exteriorul cladirii, una aferenta restaurantului de 165 mp si una aferenta cafenelei de 151 mp. Proiectul prevede amenajarea la parter a unor zone de evenimente (restaurant), o zona de brutarie/cofetarie care este accesibila si publicului, spatiile fiind despartite prin pereti de sticla pentru a oferi vizitatorilor vizibilitate asupra intregului proces de realizare a pâinii. „Vorbim despre o cladire istorica a carei destinatie a fost brutarie, iar prin investitia propusa se reactiveaza istoria acesteia. Cuptoarele existente au fost readuse la viata si, ca noutate, se va realiza un circuit intern de vizitare a procesului de coacere si pregatire a pâinii si produselor de panificatie. Important de stiut ca prin avizarea si realizarea acestui proiect nu vor exista modificari de structura a cladirii", a precizat Arina Mos, viceprimarul municipiului Oradea. Scoala rabinica Comunitatea Evreilor din Oradea a solicitat aviz arhitect-sef pentru Plan Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru construire scoala rabinica, cantina ritualica si spatii de cazare. In vederea realizarii acestei dezvoltari se propune desfiintarea unor corpuri parazitare situate la frontul strazii Mihail Kogalniceanu. Noua cladire va avea un regim de inaltime S+P+2E+R si va fi amplasata la frontul strazii Mihail Kogalniceanu, in locul cladirilor propuse spre desfiintare. Spatiile verzi si locurile de parcare aferente functiunilor se vor amenaja in incinta. „Prin realizarea acestui obiect se va reintregi frontul stradal, dând plusvaloare ansamblului istoric. Este un obiectiv foarte important pentru comunitatea evreiasca, dar si pentru municipiu, prin ineditul cladirii", a punctat Radu Fortis, arhitectul-sef al orasului Oradea.     

10 May 2022, 00:00

Citește articolul complet pe Primaria Oradea

http://www.oradea.ro/stiri-oradea/proiecte-importante-pentru-oradea-avizate-de-specialistii-cmuat

Deschide