Stiri Oradea: Parteneriat intre Primarie si Universitatea Oradea
Universitatea din Oradea si Primaria Municipiului Oradea au semnat vineri, 17 mai, un acord de parteneriat care vizeaza colaborarea interinstitutionala eficienta atât in domeniul stiintific cât si in domeniul cultural. Initiat de conducerii Universitatii Oradea, acordul a fost semnat la sediul primariei, unde au fost prezenti primarul Ilie Bolojan, rectorul UO, prof. univ. dr. Constantin Bungau, prof. univ. dr. Sorin Sipos, prorector, si Ionel Vila secretarul Consiliului Local. Acordul prevede derularea de proiecte in domenii de interes comun: promovarea Municipiului Oradea si a Universitatii din Oradea pe baza de reciprocitate; elaborarea, aplicarea si valorificarea cercetarilor, sondajelor de opinie si a studiilor privind starea si perspectivele educatiei, impactul si consecintele actiunilor intreprinse, realizarea de prognoze si de campanii socio-educationale; organizarea de târguri de oferte educationale si locuri de munca, ca evenimente de promovare, informare si dezbatere educationala si dezvoltarea si valorificarea superioara a relatiilor de colaborare in plan european si internationale, in vederea conectarii la realitatile si tendintele globale in domeniul educatiei. Colaborarea se intinde pe o perioada de cinci ani, cu posibilitate de prelungire automata pe inca trei ani, daca niciuna din parti nu notifica cererea de incetare a parteneriatului.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/parteneriat-intre-primarie-si-universitatea-oradea