Stiri Oradea: Inca un pas pentru realizarea pistei Oradea - Berettyoujfalu
Daca anul trecut, in luna iulie, la Primaria Oradea avea loc prima intâlnire a reprezentantilor primariilor din localitatile prin care va trece pista internationala de biciclete dintre Oradea si localitatea ungara Berettyoujfalu, acum echipa de specialisti din cadrul din Primariei Oradea pregateste depunerea documentatiei la Agentia Nationala de Reglementare si Monitorizare a Achizitiilor Publice (ANRMAP). Construirea pistei de biciclete intre Oradea si Berettyoujfalu va fi realizata prin Programul de Cooperare Transfrontaliera Ungaria-România Program 2007-2013 si are ca scop construirea unei retele de trafic intre cele doua orase. Pista de biciclete se va construi paralel cu drumul national E60 pe o lungime totala de 35.020 metri. Bugetul total al proiectului este de 6.248.607,66 euro, din care bugetul alocat Primariei Oradea este de 1.347.178,70 euro. Pista va porni din Piata Ferdinand si va atinge in mod direct comunele: Berettyoujfalu, Mezopeterd, Biharkeresztes, Artand, Bors. Specialistii estimeaza ca organizarea licitatiei pentru demararea lucrarilor de executie a pistei va avea loc in aceasta toamna. Beneficiile acestei investitii se vor reflecta in facilitarea legaturii dintre localitatile implicate, dar si in scaderea accidentelor cicloturistice si in reducerea gradului de poluare a mediului.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/inca-un-pas-pentru-realizarea-pistei-oradea-berettyoujfalu