Stiri Oradea: Baza sportiva de inalta performanta in centrul orasului
Municipalitatea intentioneaza sa realizeze o parcare multifunctionala in centrul orasului, incercând totodata sa atraga fonduri nerambursabile pentru modernizarea actualei baze sportive Vointa. Detalii legate de acest proiect au fost prezentate de viceprimarul Mircea Malan, care a mentionat ca amplasamentul pe care in momentul de fata de gaseste baza sportiva Vointa este in interiorul ansamblului urban „Centru Istoric Oradea", in zona de protectie a mai multor cladiri monumente istorice. Suprafata de 11.765 mp, pe care se gasesc terenurile de sport, este proprietatea Primariei Oradea. Momentan suprafata este ocupata de constructii, o parte de tribune si 5.723 mp de terenuri de tenis. Pe acest teren, municipiul Oradea doreste sa realizeze etapizat mai multe functiuni, sa construiasca o parcare multietajata cu 301 de locuri, 20 de parcari pentru motociclete si 22 de parcari destinate celor care folosesc terenurile de tenis, spatii administrative, pastrând totodata si cât mai multe terenuri de tenis. Parcarea amenajata va beneficia de doua accese si doua iesiri pentru autovehicule si accese/iesiri pentru pietoni atât pe strada George Baritiu cât si pe strada Academiei. Viceprimarul Malan a explicat ca municipiul Oradea a obtinut o finantare nerambursabila in cadrul Programului de Cooperare Transnationala pentru Europa de Sud-est, Axa prioritara 4 - Dezvoltarea sinergiilor transnationale pentru cresterea sustenabila a regiunilor, iar proiectul câstigat are ca scop eliminarea aglomerarii din centrul orasului prin eliberarea carosabilului si a trotuarelor ocupate de masinile din zona. Astfel, pentru realizarea acestui proiect, municipalitatea a elaborat planul urbanistic zonal si studiul de fezabilitate, care prevede construirea unei parcari multietajate si modernizarea terenurilor de tenis. „Scopul Primariei este, pe de o parte, sa rezolve problema parcarilor in centrul istoric al municipiului, pe de o parte sa dezvolte si actuala baza sportiva, ridicând astfel calitatea serviciilor oferite la un nivel mult mai ridicat" - a declarat viceprimarul Mircea Malan. Conform planurilor municipalitatii, in cazul in care se va obtine finantare nerambursabila pentru modernizarea bazei sportive, in locul actualului teren de sport, iubitorii sporturilor vor putea beneficia de mai multe servicii. Se va construi o cladire multifunctionala unde o varietate de sporturi vor putea fi utilizate de catre oradeni, vor exista 5 terenuri de tenis de inalta performanta, din care 3 terenuri vor putea fi folosite iarna si ca patinoar. In cazul in care Primaria Oradea nu va obtine fonduri nerambursabile pentru modernizarea bazei sportive Vointa, Primaria Oradea va incerca, in cursul anilor urmatori, sa finanteze modernizarea bazei din fondurile proprii ale municipalitatii, a mentionat viceprimarul.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/baza-sportiva-de-inalta-performanta-in-centrul-orasului