Primaria Oradea
Primaria Oradea

www.oradea.ro

Urbanism

Stiri Oradea: Asociatiile din zonele de blocuri, anuntate despre microciparea cainilor

Informarea asociatiilor de proprietari despre actiunea microciparii   Pentru pregatirea actiunii de microcipare gratuita si obligatorie a câinilor la blocurile de locuinte, care incepe vineri, 20 septembrie si pentru informarea directa a celor implicati, reprezentantii Primariei Oradea au anuntat telefonic presedintii de asociatii de pe urmatoarele strazi: str. Republicii, str. Gh. Doja, str. Louis Pasteur, Parcul Traian, B-dul Magheru, Calea Aradului, str. Mestesugarilor, str. Lapusului, str. Onestilor, str. Densusianu. In total au fost instiintate 67 de asociatii din cele 89 planificate in acesta zona, urmând ca astazi sa fie contactati si restul presedintilor de asociatii. Totodata, la intrarile in blocuri de la toate cele 89 de asociatii, locatarii vor gasi anuntul privind actiunea recenzarii si microciparii gratuite si obligatorii a câinilor.   Prezentarea la corturile albe din Parcul I.C. Bratianu/Parcul Ghioceilor   Astfel, toti proprietarii de câini din zona Nord a orasului (Rogerius, Oncea, Episcopia, Podgoria) zona delimitata de malul drept al Crisului Repede, strada Libertatii, Parcul Traian, str. pod Unirii - Piata Ferdinand, str. Republicii, str. Louis Pasteur, str. Gh. Doja au obligatia sa se prezinte vineri, 20 septembrie, intre orele 9:00 - 18:00 la cortul alb din  Parcul I.C. Bratianu, iar proprietarii de câini din zona Sud a municipiului (Nufarul, Velenta, Iosia), zona delimitata de str. Calea Aradului, str. Maresal Ion Antonescu, str. Mestesugarilor, str. Lapusului, str. Densusianu au obligatia sa se prezinte tot vineri, 20 septembrie, intre orele 9:00 - 18:00 la cortul alb din Parcul Ghioceilor. Aceasta e prima actiune care se desfasoara la blocurile de locuinte din municipiu, pâna in acest moment actiunile de recenzare si microcipare a câinilor vizând zonele de case. Pâna in acest moment, Primaria Oradea a efectuat recenzarea si microciparea a 2800 de câini din cei aprox 7000 de câini estimati a fi detinuti de catre oradeni.   Neprezentarea la corturi din motive obiective impune programarea telefonica   In cazul in care din motive obiective cetatenii care domiciliaza la blocurile de locuinte din perimetrul stabilit nu se pot prezenta la cortul alb  situat  in Parcul  I.C. Bratianu, acestia au obligatia sa contacteze  medicul veterinar la telefoanele 0259.442.725 (intre orele 8:30 si 12:30) sau 0744.547.744  - dr Beniovszki Sandor, pentru programare in vederea efectuarii microciparii In cazul in care din motive obiective cetatenii care domiciliaza la blocurile de locuinte din perimetrul stabilit nu se pot prezenta la cortul alb  situat  in Parcul Ghioceilor, au obligatia sa contacteze medicul veterinar la telefoanele 0259.412.862 (intre orele 8:30 si 14:30) sau 0722.316.840  - dr. Petrehele Aurel Dorel pentru programare in vederea efectuarii microciparii.

18 September 2013, 00:00

Citește articolul complet pe Primaria Oradea

http://www.oradea.ro/stiri-oradea/primaria-a-anun-539-at-asocia-539-iile-despre-ac-539-iunea-microciparii-cainilor-de-la-blocuri