Primaria Oradea
Primaria Oradea

www.oradea.ro

Urbanism

Stiri Oradea: Activitati estivale in Oraselul Copiilor

  Aflati in vacanta de vara, cei mici pot opta pentru a-si petrece timpul intr-un mod placut si antrenant in Oraselul Copiilor. Activitatile care se desfasoara aici pe perioada verii vin in intâmpinarea nevoii de divertisment, de antrenare fizica sau a mintii, dar si de educatie sub diferite forme placute si relaxante. Pâna la mijlocul lunii iulie, in Orasel se intâlnesc participantii la tabara de vara de zi „Ceata lui Pitigoi", organizata anual de Uniunea Femeilor Bihor in colaborare cu unitatile de invatamânt din cartierele Rogerius si Oncea, prezenti aici sub coordonarea unor profesori voluntari cu care desfasoara activitati sportive, educative, cultural-artistice si de dezvoltare a unor abilitati practice. In perioada 9-12 iulie, Oraselul Copiilor va gazdui Scoala de vara adresata copiilor câstigatori in cadrul concursului „Coltul micului pieton", proiect educativ - preventiv rutier desfasurat in acest an in opt institutii de invatamânt din municipiu. In urma cursurilor de pregatire ce se vor desfasura in Orasel, copiii vor sustine examenul de competenta lingvistica Campbridge - Young Learners, activitatea fiind coordonata de Asociatia Româna pentru Protejarea si Respectarea Drepturilor Victimelor din Evenimente Rutiere. Copiii interesati de miscare pot sa participe, incepând din aceasta saptamâna, la cursurile de tenis de masa ce se vor desfasura in cladire, in zilele de miercuri si vineri, de la ora 11:00, sub coordonarea presedintelui Clubului Sportiv Tibclau. Cel putin o data pe luna, minorii care stiu sa joace tenis de masa vor putea participa si la concursuri gratuite in Oraselul Copiilor. Taxa de participare la curs este de 60 lei/luna. De saptamâna viitoare, programul educativ din Orasel se imbogateste cu o serie de activitati de creatie, care vor debuta marti, 9 iulie, la ora 11:00, si se vor desfasura martea si joia. Taxa de participare la fiecare activitate de creatie este de 5 lei si se va achita pe loc coordonatoarei acestor cursuri, dna Toth Beata. Cursurile de sah din Oraselul Copiilor se reiau incepând cu 10 iulie si se vor tine miercurea, de la ora 9:30, respectiv 11:00. Sensei Florin Crisan, coordonatorul cursurilor de karate din Oraselul Copiilor va continua sa-i antreneze pe cei mici si pe durata verii, iar in limita posibilitatilor se vor organiza pentru ei si intreceri sportive unde sa-si dovedeasca abilitatile si cunostintele insusite. De asemenea, Oraselul Copiilor in colaborare cu Asociatia Leone a Clubului Sportiv Municipal pregateste pentru luna iulie o serie de activitati de divertisment si sportive , programul acestora urmând a fi comunicat ulterior.      

04 July 2013, 00:00

Citește articolul complet pe Primaria Oradea

http://www.oradea.ro/stiri-oradea/activitati-estivale-in-oraselul-copiilor