Speranta Banatului ortodox sta intr-un om DIN Bihor. Nu DE Bihor.

Vine timpul sa se aleaga mitropolit ortodox nou in Banat. Erau 11 nume de ierarhi de cernut, ,,mitropolitabili", in BOR (Biserica Ortodoxa Romana). S-au ales deja trei. Mai poate interveni un nume, la Sinod, ducand candidatii la patru. Sau, poate, nu. Pentru ca pana si ultimul nume intrat pe lista scurta a aparut cu mari […] The post Speranta Banatului ortodox sta intr-un om DIN Bihor. Nu DE Bihor. appeared first on Presa Oradea.  Vine timpul sa se aleaga mitropolit ortodox nou in Banat. Erau 11 nume de ierarhi de cernut, ,,mitropolitabili", in BOR (Biserica Ortodoxa Romana). S-au ales deja trei. Mai poate interveni un nume, la Sinod, ducand candidatii la patru. Sau, poate, nu. Pentru ca pana si ultimul nume intrat pe lista scurta a aparut cu mari scremeri. Dintre cei poate patru, poate trei, unul va urca pe scaunul mitropolitului Nicolae Corneanu, cel atat de mult iubit in Banat. Si nu-i va fi usor. Sa vedem, impreuna, cine ar fi cel mai potrivit pentru banateni. Ii avem pe mai tinerii ierarhi Sofronie Drincec, dinspre Oradea, si Lucian Mic, dinspre Caransebes, si pe arhiepiscopul de mai multa vreme tanar, Ioan Selejan, dinspre Mircurea Ciuc. Cum, la Adunarea Eparhiala din Timisoara, ce a decis al treilea nume al listei, patriarhul s-a opus adaugarii numelui nou (dar, din fericire, dupa un pui de scandal, Adunarea n-a tinut cont de asta), poate in decembrie nu va aparea inca un candidat. Sa vedem, insa, cum sta treaba cu cei trei de pe lista scurta de pana acum. Oferte din Oradea si Caransebes Nici PS Drincec, nici PS Mic n-au reusit (si nici nu si-au dorit) sa treaca neobservati in Banat, in ultimii ani. C-or fi acestea cu plus sau cu minus, vom vedea impreuna. Adaugand, desigur, celor ce nu s-a dorit a fi spuse dinspre ei cele pe care le stim noi ca trebuie spuse. Macar o parte, deocamdata. Si sa adaugam si datele noi, inedite chiar, as spune, despre un ierarh mai putin cunoscut pe la noi - IPS Selejan. Nu este cea mai fericita comparatie aceea cu o ,,confruntare electorala" aceasta la care i-am invitat pe cei trei ierarhi. Pentru ca… in lumea laica, un candidat are in spate un partid si-l anima propria sa vointa de a cuceri un scaun. In lumea bisericeasca ajungi pe lista scurta conform dorintelor colegilor tai si… este putintel mai penibil sa-ti fi inceput expunerea penelor de paun inainte de a te fi poftit cineva sa spui ceva - chiar inainte de moartea celui al carui loc il ravnesti - asa cum s-a intamplat si legat de scaunul de mitropolit al Banatului. Si totusi, sa tratam si aceasta alegere ca si cand n-am sti ca presa a vuit legat de peschesurile trimise la Bucuresti de PS Drincec, ca si cum n-am fi vazut chiolhanurile de magulire a confratilor realizate de PS Mic. Ca si cum nu am sti gravele carente de comunicare din Eparhia Ortodoxa de Oradea sau faptul ca moartea mitropolitului Nicolae a fost anuntata din Eparhia Ortodoxa de Caransebes, cu o saptamana inainte de a se intampla – si, probabil, nu de portar. Sa trecem cu vederea pidosniciile, in gand si in fapta, ce anima baietii si… Adica nu. Macar asa, de ,,v-am spus eu?", sa aducem aminte, acum, deocamdata atat: un pasaj dintr-un interviu cu IPSS Nicolae Corneanu, de acum cativa ani, publicat in Timpolis. Va asigur ca mitropolitul stia despre ce vorbesc. ,,Este Banatul, totusi, intr-atata de cosmopolitan ca, atunci cand nu veti mai fi, sa accepte, poate, un ierarh pus pe capatuire materiala sau unul homosexual ca si mitropolit? Am ajuns deja aici? - Eu personal cred – nu pot anticipa – cred ca, pe de o parte, Dumnezeu va avea grija sa nu ajunga oricine la functia pe care o detin eu in prezent. Dar cred ca si oamenii vor fi destul de rationali pentru a promova un om cu cat de cat destule calitati sufletesti si intelectuale." * Am sunat zilele acestea, avand cateva intrebari pregatite pentru destelenire, la toti cei trei ierarhi ortodocsi aflati pe lista scurta. Intrebari de start, urmand ca interviurile, in caz ca vor avea loc, sa curga in functie de disponibilitatea, temerile, apasarile sau semnele de alta natura date de fiecare dintre interlocutori. Adica tot un fel de ,,interviu electoral" - pentru ca, in zilele de azi, e bine ca cei ce trebuie pretaluiti sa fie judecati si in functie de ,,prestatia" lor publica. Veti spune ca nu oamenii decid, ci Sinodul BOR. Da, dar Sinodul acela e format din votanti, care e bine sa afle si parerea banatenilor. Care banateni e bine sa si-o formeze dupa niste raspunsuri logice, vazandu-se ce se cerne si ce ramane in sita la fiecare candidat. PS Sofronie Drincec nu mi-a raspuns la telefon. Ce e drept, nu raspunde nici patriarhului, uneori. Iar cei din jurul lui nu au voie sa tina telefoane pe-aproape. La acestea adaugandu-se o mie de alte carente de comunicare din eparhia sa, vizand atat oamenii de ,,legatura cu media" (in fapt, o pavaza de aparat episcopul) dar si legatura dintre episcop si oamenii sai. Pacat. Voiam sa-l intreb ce ar aduce nou in Banat, de ar fi sa ne fie trimis plocon. Si, ca sa vizez lucrurile pe care le stiu personal neasezate la curtea sa, as fi vrut sa stiu cum si-ar inchipui ca ar conduce o mitropolie, cand intr-o episcopie nu poate, nu vrea sau nu stie sa puna ordine, nici pana acum neauzindu-se de absolut nimic in urma dezvaluirilor pe care Oradea Press le-a facut, cum ca protopopul sau de Oradea a turnat la Securitate colegi preoti. Cum niste organe s-au pierdut si nu au fost folosite pentru transplant din cauza ca medicul-episcop Drincec nu si-a educat popii referitor la deciziile BOR pe linie - la care ierarhul n-a facut, in epoca, decat sa ridice din umeri si sa-mi spuna suav: ,,N-am stiut". Desi nici dupa aceea nu s-a intamplat absolut nimic referitor la aceasta sub-crima. Cum s-ar gandi la o buna vecinatate cu ierarhii romano-catolic si greco-catolic de aici cand pe colegul sau, episcopul Virgil Bercea, nu-l scoate din ponegreli in fata edililor oradeni, cand are prilejul si cum, de cand cu aproape-caterisirea sa, ,,cuvantul cu E", ,,ecumenismul", nu mai e pomenit la curtea sa decat in soapta si ca bau-bau. Desigur, si altele, dar acestea ar fi fost pentru destelenire. Pacat. Apoi l-am sunat pe PS Lucian Mic, care, pe moment, nu a putut raspunde, dar cu care m-am auzit mai tarziu. A avut bunavointa de a schimba cateva replici, intrebandu-l daca doreste sa participe la demersul publicatiei noastre, referitor la prezentarea celor trei candidati la scaunul de mitropolit al Banatului. Episcopul a fost amabil, mi-a multumit pentru idee, a spus ca nu poate da declaratii si ca vom discuta dupa Sinod, in functie de rezultate, dar ca nadajduieste ca vom fi impreuna. Regret dar nu am putut intoarce amabilitatea… Pe langa lucruri mai mult sau mai putin stiute deja, pe care le mai adusesem pe tapet in ani, as fi vrut sa il intreb de e constient de schimbarea sa de care vorbesc toti catolicii din Banat, atunci cand este amintit numele lui - cum arata deschidere atunci cand era la Timisoara si cum acest lucru s-a transformat in… altceva… dupa ce a ajuns la Caransebes. Mai ales ca insusirile cameleonice nu ar fi primul lucru pe care banatenii l-ar aprecia… Asadar, PS Drincec, ca de obicei, opac la comunicare. PS Mic a lunecat dar a avut amabilitate - ceea ce e notabil. Am incercat si la IPS Ioan Selejan, cel pe care il stiam cel mai putin, dupa doar doua minute discutate in public, la Bodrog, si altele vreo doua la telefon, in ziua cu ajungerea sa pe lista banatenilor. Dar, pentru prima oara dupa o droaie de timp, ce a urmat nici macar nu mai are nevoie de sintetizare sau de ,,traducere". Pentru ca vorbeste de la sine. Si ajuta, cred eu, la a stabili cine e ,,castigatorul la puncte". IPS Ioan a muncit in Banat ca sa poata urma scoala - Discursul dumneavoastra in Secuime a fost unul constant nationalist - justificat sau nu, nu am idee. Credeti ca il veti putea adapta cu bine la realitatea multietnica si multiconfesionala a Banatului, de veti ajunge mitropolit aici? - Mai intai as vrea sa va marturisesc contextul in care eu am venit aici intrucat episcopia aceasta a fost creata pentru pastrarea identitatii noastre. Dupa 1989 s-a produs un adevarat exod al profesorilor, de aici, scolile au fost separate. Sfantul Sinod a gandit realizarea acestei eparhii pentru protejarea identatii romanilor din zona. Eu v-as intreba pe dumneavoastra - am vazut ca romanii de aici vorbeau doar cu Dumnezeu in limba romana – ar fi trebuit sa introduc limba maghiara si in biserica, asa cum s-a introdus in unele institutii?… Ar trebui sa facem o distinctie intre nationalist si nationalism. Am cumparat patru kilometri de tricolor anul asta, am facut un drapel de 150 de metri si am scris un mesaj pentru fratii din Basarabia - eu cred ca sunt lucruri pozitive si nu am facut ceva impotriva nationalitatilor de aici. De 24 ani traiesc departe de tara – 4 ani in occident si 20 de ani, desi in tara mea, sunt oarecum minoritar asa ca modul meu de convietuire cu alte minoritati e o experienta de peste 24 de ani. Ce cred eu ca e in Banat unde lucrurile sunt mult mai asezate decat in alte parti… In Banat se poate deja vorbi de o asezare a lucrurilor. Acolo sunt mai multe etnii decat aici in Judetele Harghita si Covasna insa acolo celelalte etnii sunt minoritare si avem si acolo un lucru foarte important - sunt crestini. Avem o baza crestina de dialog cat se poate de buna - nu ar fi o problema a trai acolo, romanii sunt majoritari si stiu cum e sa il respecti pe cel de langa tine. Traind aici, ca minoritar, stiu cat de important este sa-l respecti si pe cel ce e minoritar in comunitatea de langa tine. De voi ajunge intr-un spatiu unde voi fi eu majoritar, stiu sa-i respect pe ceilalti. - In Saptamana ecumenica de rugaciune a crestinilor, noi, in Timisoara, am avut alaturi de ortodocsi pe catolici, pe reformati, evanghelici, neoprotestanti si, mereu, invitati si onorand invitatiile, si pe mozaici. Ati schimba ceva la acest lucru? - Cat am fost mai bine de patru ani la studii la Ierusalim, eram la un institut biblic – acolo eram 20 de studenti din 20 de tari ale lumii, de confesiuni diferite. - Deci aveati o perpetua saptamana ecumenica. - Pot sa va spun ca, la ora actuala, cunosc teologi de pe fiecare continent al lumii, o legatura bazata pe respect, fiecare fara a-si dilua credinta in alte curente. Am participat la multe conferinte, in strainatate, unde erau mai multi decat cei de care vorbiti dumneavoastra aici, si mai diferiti de sfera oarecum crestina - am fotografii impreuna cu calugari budisti ce prezinta si ei credinta pe care o au - nu se pune aceasta problema ci m-as bucura daca toate aceste culte ar trai intr-o unitate de actiune mai ales pe scara sociala – peste tot se gasesc oameni, in suferinta si necazuri. La usa casei mele, la Miercurea Ciuc, bat mai mult strainii de confesiune, vin oameni saraci cu sufertase, si niciodata n-am spus ,,sa dati numai la romani", dimpotriva. Am ajutat foarte mult gradintele, cei de acolo m-au intrebat de ,,aceasta este pentru romani" si am spus ,,cum sa dam la unii si ceilalti sa nu aiba partasie?" Niciodata nu am facut aceasta discriminare pentru ca saracia e fara frontiere… Nu privesc fiinta umana dintr-o ingustime de-aceasta accentuata… Banatul are un tezaur foarte mare si segregarile nu cred ca plac lui Dumnezeu. As dori o buna colaborare cu toate cultele de acolo. Pe problemele practice de viata. Dincolo de doctrinar, suntem pe acelasi taram. In contextele de asistenta sociala nu exista ca la acesta nu-i dam ca e reformat, iar asta e ortodox. Lui Dumnezeu ii place sa traim in diversitatea aceasta, dar impreuna, intelegandu-ne. - Sunteti atat de putin cunoscut in Banat. Cum ati perceput dumneavoastra Banatul, in timp, fiind, totusi, de aproape de noi, din Bihor? - Inca din frageda pruncie am avut contact cu populatia, cu oamenii, cu felul de a fi al banatenilor. Tatal meu povestea cum veneau oameni din partile Banatului in partile noastre, ale Bihorului, cautand feciorasi din zona de munte, si ii luau sa munceasca prin partile locului. Si tatal meu, tragandu-ne dintr-o familie fara pamant foarte mult, a mers in partile Banatului, si imi povestea cum sunt oamenii, terenul, productia - tot ce putea sa povesteasca unui copil despre cum si-a petrecut tineretea. Asa se povestea in casa noastra. A fost o transmitere din generatie in generatie. Acolo se gaseau locuri de munca, era nevoie de bani. Eu m-am intretinut in toata perioada liceului, lucram in vacante, strangeam acesti banisori si toamna nu mai plecam la parinti ci direct la scoala si-mi cumparam uniforma, caietele si tot ce-mi trebuia. Pe masura ce am intrat si eu in ale scolii, in contact cu cultura, civilizatia, invatam despre istoria si toate cele ale Banatului. Nu am studiat in mod special istoria Banatului dar cu aceasta parte de tara a fost primul contact, cand am iesit din depresiunea Beiusului. Inca din perioada liceului, toate vacantele, de elev si student, mi le-am petrecut in spatiul banatean, lucrand pe diverse santiere din Banat, unde puteam sa-mi castig bani pentru o bucata de paine, pentru carti si haine - la Otelu Rosu, Bautar, Zavoi, Teregova. Duminica coboram in sate si cantam la strana alaturi de cantaretul din biserica respectiva. Apoi am fost recrutat si am facut o parte din stagiul meu militar in Timisoara si apoi Lugoj, la unitatea militara de acolo. - Inalt Prea Sfintite parinte arhiepiscop, v-am vazut la Arad cu un singur engolpion, si acela de lemn, la gat. Aveti incredere ca doar rugaciunea poate pune pe toti candidatii la locul cuvenit lor? - Intrucat am felul meu de a fi, dupa viata omului de a tara, cum au fost parintii mei, am ramas cu… stiu eu… cu aceasta stare de suflet, cu ce s-a intamaplat in epoca primara - eu am studiat perioada primara a crestinismului cand se punea mai mult accent pe starea sufleteasca. Engolpioanele au aparut mult mai tarziu. Am iubit viata manastireasca unde cumpatarea e la cinste. Engolpionul acela de lemn e o cinstire – si Iisus a fost rastingint tot pe lemn. Studiind, mereu incerc sa cobor aceste 2000 de trepte ale istoriei crestine, sa ma adap, sa viu cat mai aproape de viata mucenicilor din acea perioada. Nu condamn pe nimeni ce poarta alte engolpioane. Si eu am. Nu de aur sau de argint dar parca nu ma simt in largul meu cand vad oameni cu atatea probleme in societate iar eu sa apar cu engolpioane de aur… Starea mea e sa fiu inima langa inima cu acesti oameni, cei langa care traiesc sunt semeni ai mei si nu as vrea sa apar impodobit peste cum e un om ce ii slujeste pe Hristos si pe semenii sai. Eu nu port insemnele de episcop decat cand merg la biserica - peste saptamana sunt pe aceeasi brazda cu oamenii mei – duminica este demnitatea episcopului. Eu in viata mea nu mi-am cumparat nici un engolpion, le prefer pe cele care transpar prin ele, caut aceasta sfanta simplitate pe care o cere Iisus Hristos. Bisericile au asteptat pentru ca o familie grea sa aiba casa! - Se potriveste numai bine urmatoarea intrebare. De ar veni cineva cu o mare suma de bani la dumneavoastra si ati avea de ales intre poleirea unei turle de biserica in care nu intra apa si repararea acoperisului unui spital in care intra, ce ati alege? Si ce ati da acum ca raspuns, stiind ca acesta va ramane scris peste ani si, deci, se va putea face referinta la el? Daca v-as raspunde direct, poate ca cineva ar spune ca sunt mandru sau incerc sa dau raspunsuri colorate. Va dau cateva exemple din care ar rezulta raspunsul la intrebarea dumneavoastra. In una din zile, un preot al meu a zis ca a gasit o familie formata din doi parinti si cinci copii, ce traiau intr-o baraca de lemn de trei pe trei metri. Din cei cinci copii, patru erau la scoala si trei erau premianti. Am intrebat de ce nu e si al patrulea dar el era doar pe clasa intai. Am mers acolo, am vazut situatia. Am oprit imediat lucrarile la doua biserici pe care le aveam in constructie si, cu calugari, cu calugarite, cu toti am mers acolo si, in trei zile, am ridicat o casa cu trei camere pentru familie, si, in a patra zi, iesea deja fumul pe hornul casei. Asa m-am raportat intotdeauna la semeni. Nu demult am primit o scrisoare de la un medic de la un spital din zona - voia sa-l ajut cu niste bani pentru un aparat pentru sustinerea vietii noilor nascuti. Nu l-am cunoscut niciodata pe medic dar, in o saptamana, am directionat aparatul spre spital si am primit o scrisoare de multumire. La fiecare institutie sunt necesitati dar in acea prima scrisoare era vorba de controlul vietii unor nou nascuti si au cazut toate listele de prioritati. Acesta as vrea sa fie raspunsul: faptele. Eu va spun ce am facut – ca fiecare ar purea raspunde ca ,,ar face". De asemenea, in una din zile am facut rost de 10 aparate de dializa si le-am adus in aceasta zona. Afectiunea mea pentru bolnavi e cu totul deosebita. Si zilele trecute a venit la mine directoarea unui spital ce voia ajutor pentru procurarea unor instrumente si, poate, pana la sfarsitul anului miscam si acolo niste probleme. Am adus in aceasta parte de tara si un litotritor - de spart calculii, pietrele. Nu as vrea sa fie de lauda lucrurile acestea - sunt doar fapte. - Inalt Prea Sfintia Voastra, una din primele dati cand am auzit despre dumneavoastra a fost de la un amic ce are transplant de rinichi, din zona unde sunteti ierarh, si care a fost ajutat de dumneavoastra. Inteleg ca ati mai sprijinit si alte persoane sa poata sa-si continue viata, chiar si cand era nevoie de un transplant. Ce parere aveti despre donarea de organe? De ce unii ierarhi nu sprijina lucrul acesta sau doar se prefac ca o fac? - Acum niste ani, cand s-a facut primul transplant de inima din Romania, de catre doctorul Bradisteanu… - In 24 octombrie 1999, la Spitalul Floreasca… - Da… Am fost sunat de redactia de stiri a TVR 1 si m-au rugat sa intervin in emisiune. Mi-au spus cele petrecute cu transplantul si ca intrebarea va fi cam asa: ,,v-am ruga sa spuneti cum vede un om al bisericii acest lucru, stiindu-se ca el a fost multa vreme un tabu si pentru biserica si pentru persoane". Nu mi-a fost usor sa accept acest lucru, mai ales ca era in direct, la cateva ore dupa acel transplant. Bradisteanu era in studiou, eu – la telefon, nu mi-a fost usor sa accept aceasta provocare stiind ca pana in momentul acela biserica noastra nu avea o pozitie oficiala despre transplant. La intrebarea ,,ce parere am despre acest eveniment" am raspuns in felul urmator: ,,Hristos nu numai o parte din trupul sau l-a jertfit pe cruce pentru noi ci intreg trupul sau l-a dat pentru noi si pentru mantuirea noastra. Concluzia e fireasca - cu atat mai mult noi, in situatii legale, e bine sa sprijinim pe aproapele nostru. Chiar si donarea aceasta de sange - chiar de sangele nu e un organ din noi – e o parte din noi si de aceea si donarea de sange se inscrie pe linia aceasta, intrucatva." Deci, iata, asa am raspuns eu atunci. Si apoi m-am adresat doctorului. I-am spus: ,,Domnule doctor, va rog sa va aratati mainile sa le vada o tara intreaga – aceste maini binecuvantate de Dumnezeu, ce au dat inapoi viata" – si, pe tot ecranul, au aparut mainile lui. Mainile sunt miscate de stiinta si invatatura lui dar… multi oameni, dupa ce sunt vindecati, nu ii saruta fruntea ci mainile, caci stiu ca miinile i-au facut sanatosi. I-am mai spus sa-i transmita pacientului lui… - Paul Corjautanu… Da, Paul il chema – ca ne rugam pentru sanatatea lui si, oricand, ii ofer un spatiu de cazare aici in munti. Iata, asadar, cele trei elemente ale transplantului - partea teologica a jertfei lui Hristos, respectul fata de stiinta medicala si partea aceasta de intrajutorare a semenilor. A bunului samaritean ce poarta de grija celui in nevoie. Spuneati de rinichi - intr-adevar, am ajutat mai multe persoane ce au fost in situatia nevoii unui transplant de rinichi - i-am ajutat financiar pentru a-si putea sustine familia dupa ce au suferit aceasta operatie, i-am indrumat spre medici, clinici universitare, le-am aratat drumul si m-am gandit la familiile lor. Un barbat ce e stalpul casei si ajunge la spital aduce si familia in o situatie delicata, pana se insanatoseste. Printre cei ajutati a fost un calugar de la o manastire de la noi - am intrebat la o clinica, doctorul de acolo nu a spus ,,pai eu nu fac transplant decat la o categorie sau alta" si, cand a sunat ceasul compatibilitatii, peste vreo trei luni, s-a facut transplantul. - E o mare incercare pentru cei ce asteapta - la a cata chemare a primit un organ calugarul dumneavoastra? - La a treia chemare s-a potrivit. Cel de unde a venit organul era chiar din partile mele. Acest calugar e prezent la slujbe. Am un respect cu totul deosebit fata de medici – de multe ori le spun calugarilor ca avem de invatat de la acesti ingeri in alb ce nu intreaba de vine un om in accident, chiar de vine baut, ei nu spun ca nu merita ajutor. Asa trebuie sa fie si noi – la orice om care vine cu of-ul lui, din orice stare sociala, trebuie dat sfatul cel bun pentru vindeacarea sufleteasca pentru ca doctorii le vindeca pe cele trupesti, noi – ranile sufletesti. Sfat pentru calugarii nemteni ce submineaza transplantul: ,,iubire si mai putina judecata" - De curand a aparut stirea ca niste calugari ortodocsi din Neamt cer ca oragnele de la ortodocsi sa fie folosite doar pentru transplant pentru ortodocsi. Cum comentati? - Nu agreez aceasta opinie pentru ca avem exemplul dat de mantuitor, in Evanghelie, cu samariteanul milostiv - il ajuta. Chiar de nu i-a dat un organ al Lui, i-a dat sufletul Lui. Nu putem ramane a discuta pe o frecventa atat de ingusta. Ce s-ar intampla de un ortodox s-ar duce sa lucreze intr-o tara in Asia, Africa, in lumea musulmana? Acolo ar avea nevoie urgenta de o transfuzie de sange. Ar spune acolo ortodoxul ,,pai mie sa-mi aduceti sange din Romania"? Trebuie sa vedem lucrurile mult mai deschis. Toti pamantenii suntem frati. Apostolii asa s-au adresat popoarelor increstinale, Pavel le spune romanilor ,,fratilor". Le scrie epistole si scrie ,,fratilor". Eu zic ca am depasit felul acesta de a gandi, foarte ingust. Cine este semenul meu? Nu agreez aceste idei - cred ca s-ar realiza chiar o mai mare apropiere intre oameni, asa. In societate ei sunt ca moleculele din un organism viu. Cum nu s-ar duce cineva in genunchi si in Italia, de cineva de acolo i-a salvat copilul, sa multumeasca? E nevoie de iubire si mai putina judecata. Noi avem sfinti care s-au rugat si pentru animale, pustnici ce s-au intalnit in pustie cu animale salbatice si veneau la chilia lor ranite si le vindecau si ramaneau calugarilor respectivi, multumind pentru binefacere. In pateric avem cazuri - un urs care, dupa ce a murit calugarul, a dormit nopti intregi pe mormantul celui care l-a ajutat. Trebuie sa lasam din inima noastra sa curga dragostea spre tot ce a creat Dumnezeu. Colegii dumneavoastra de ce nu gandesc asa? - Mie nu-mi este dat a judeca. Fiecare face cum crede, dar un lucru e clar - esenta vietii noastre e iubirea. Sa lasam sa curga in noi iubirea lui Dumnezeu! . Atunci ce coerenta are BOR de exista abordari atat de diferite in ce priveste cursul iubirii asteia? - Aici nici nu putem cenzura constiinte, pentru ca suntem milioane. Si acum Sfantul Sinod ne-a spus sa transmitem mai departe cu programele acestea de donare de sange. E un pas foarte mare la nivel national. Acum multi preoti si ierarhi, la nivel national, sunt implicati. Acum, dupa un deficit de sange, si dupa actiune, nu am mai auzit de aceasta penurie. - Va este frica de ziaristi? Aici v-as raspunde printr-o mica introducere. De multe ori au venit la mine reporteri si erau tineri si, poate, prima data in viata lor luau interviu unui ierarh, si vedeam o oarecare sfiala. Si eu, vazand asta, le luam microfonul din mana si spuneam sa ia ei loc si continuam interviul. Eu, in perioada liceului, m-am pregatit pentru regie de cinema. Cei ce lucreaza cu imagine, cu sunet – suntem oarecum amestecati prin aceeasi breasla. Nu imi este frica de ziaristi dar as dori sa ma intalnesc cu cei cu o inalta tinuta profesionala si cu o deontologie pusa la punct pentru ca sunt convins ca presa, a patra putere in stat, este asa, adica o putere, ca element de binefacere in socetate, nu ca forta. Ma gandesc cum ar arata societatea umana fara media. Ma rog lui Dumnezeu sa nu ma intalnesc cu jurnalisti care sa distorsioneze adevarul - chiar de adevarul doare uneori, el vindeca. - Ce relatie ati avut cu IPSS Nicolae Corneanu? - Pot sa va spun ca, mai intai, m-am intalnit cu scrierile Inaltului, si cea care m-a miscat in mod cu totul deosebit, desi pe vremea aceea eram doar student la Teologie la Sibiu, a fost o carte in care, impreuna cu alt autor, au scris despre bisericile daramate dupa Dictatul de la Viena, din partile Harghita si Covasna. Atunci am aflat prima data despre lucrurile astea. Si cand am ajuns aici si le-am vazut pe viu… A trebuit sa le restaurez, sa le refac. Sa tai din ele copacii si sa scot camioane de moloz din ele. Si-am dat seama cata dreptate avea Inaltul Nicolae. Cartea a aparut inainte de 1989, numai Dumnezeu stie cum a scapat de sub cenzura - a fost o descriere autentica. - I-ati zis vreodata aceste lucruri, gasite acolo, intocmai ca in cartea lui? - I-am povestit despre carte si i-am confirmat autenticitatea, pagina cu pagina. Apoi acum mai bine de 15 ani, eu am fost repartizat, dupa intrarea mea in Sinod, la comisia de relatii externe a BOR, al carei presedinte era Inaltul Nicolae. La toate sinoadele, timp de mai bine de 15 ani, am lucrat in aceeasi comisie, unde am putut sa ne cunoastem mai bine. Am putut sa discutam mai deschis. Acestea au fost repere din viata mea cu ierarhul Nicolae. Au fost relatii absolut sinodale. Era mitropolitul Banatului, eu, proaspat intrat in Sinod – am pastrat distanta si respectul cuvenite fata de ierarhii mai in varsta, am respectat rangul pe care l-a avut, si felul dansului de a fi. Atmosfera era mai lejera intr-o comisie dar eram pe probleme oficiale, amiabile. - Se intampla ca azi este ziua dumneavoastra de nastere. Totusi, am putut avea acest dialog. As vrea sa va intreb cum va petreceti de regula zilele de nastere si daca, undeva, intr-un colt de suflet, pe langa rugaciuni lasati sa existe si doruinte, si cum arata ele. Nu se sarbatoreste cu mese copioase ci prin post De asa-zisa ,,ziua mea", in aceasta zi, in ziua mea de nastere, sa stiti ca eu o dedic memoriei parintilor mei. Eu fac o rugaciune pentru parintii mei. Pentru ca evenimentul acela al nasterii mele se datoreaza bunilor mei parinti. Si asa am simtit intotdeauna: sa fac o ruga pentru parintii mei, ce au trecut la cele vesnice, si mai putin sa pun accentul pe mine, multumind lui Dumnezeu pentru cele ce mi le-a dat in viata aceasta. De a venit cineva cu o floare, o carte, de a sunat cineva la telefon, nu am inchis telefonul sau nu am inchis usa casei mele. Fiecaruia i-am raspuns pentru respectul pe care mi l-a aratat. La manastire nu se sarbatoreste ziua unui calugar. Am ramas a-L lauda pe Dumnezeu iar pe noi mai putin. Am fost alaturi anul acesta, cu 25 de credinciosi, la o frumoasa manastire ce are o biserica de lemn de la 1658, si am zidit acolo o zis de zid, dupa 300 de ani. Au sunat oameni, au venit cu o floare sau o carte, dar mereu am fost intre credinciosi, in santier. Am fost la decofrat, apoi am tinut o slujba de multumire, dupa un tur de forta, ca nimeni nu s-a zgariat macar la un deget. Asa am crezut ca e mai placut lui Dumnezeu si cred ca si multor oameni le plac sinceritatea, modestia si trairea personala. Nu agreez mese copioase in asemenea zile ci-mi aduc aminte ca mama mea, totdeauna cand erau zile inchinate Sfantului Ioan, imi spunea: ,,Dragul mamei, tu sa postesti, ca asa se cinsteste sfantul" – nu ma cinstesc pe mine ci pe El, cum a trait El in pustiul Iudeii. - Dorinte? - Dorinta oricarui pamantean, cred, e sa ajunga la sfarsitul vietii la poarta Raiului si sa se bucure in clipa aceea care de intalnirea cu un inger ce sa-i deschida poarta sa se intalneasca cu Dumnezeu, cu ingerii si cu toti stramosii lui din neam in neam. Nu aveam idee ca voi gasi in dumneavoastra interlocutorul pe care l-am gasit. Asadar, pe langa aceste intrebari as vrea sa adaug una, ce se leaga mult de studiile si de scrierile mele din ultimii ani. Am vorbit, acum, cu dumneavoastra si despre cultura, despre romanism. Ortodocsii spun, multi, despre greco-catolici, cei care au trecut la scrierea latina si au adus lumina din occident, ca sunt ,,tradatorii de la 1700". Relatiile mitropolitului Corneanu cu greco-catolicii se cunosc, si cele vrute si cele nevrute – sa spun asa. Se va schimba acest climat cu ei, de veti veni in Banat? Fata de Biserica Greco-Catolica, fiind nascut in acele parti… - Petrani, Bihor, loc unde biserica greco-catolica nu a fost retrocedata, existand un proces, si despagubiri, si multe altele - dar situatia a intrat cumva in matca. - Am trait in acest mediu transilvan, consider ca aceste doua biserici ar trebui sa reprezinte cele doua strane ale bisericii noastre din Transilvania, si sa lasam aspecte de dezbinare venite nu de la ortodocsi ci stim noi de unde - acum e momentul unei impreuna-lucrari in domeniul social. De la noi, societatea asteapta lumina, fapte, cuvant bun – in o lume ce are nevoie de repere si intelepciunea pe care o are biserica crestina. * Banatul are nevoie de comunicare, are nevoie de un om luminat si care sa tina regiunea noastra la rangul de spatiu ce stabileste el tendintele. Aici e patria ecumenismului, a multietnicitatii. Aici, dincolo de datul cu capul de podeaua bisericii, crestinul rupe un banut de la el pentru cel nevoias, o lingura de supa si un cuvant bun pe care le da, prin intermediul Bisericii. Aici l-am avut pe parintele Nicolae Corneanu, ce ne-a netezit asperitatile sufletelor si mintilor, si nu vrem ca povestea sa se schimbe dupa plecarea sa. Si nu e vorba numai despre ortodocsi - oricine va veni ca mitropolit, va influenta viata a tot si toate din Banat, si etnic si confesional. Nu ma asteptam ca IPSS Ioan Selejan sa reuseasca sa ma faca sa ma cutremur, prin raspunsurile sale, marturisesc. Nu credeam sa existe sansa ca cele sadite in sufletele noastre atat de adanc de mitropolitul Corneanu sa poata avea un pastrator, pe mai departe. Dar am inceput sa sper. E aproape ,,prea bun ca sa fie adevarat" ce se vede din cuvintele celui ce, ascuns in munti, si-a zidit o filosofie de viata atat de aparte decat a celorlalti engolpionati din BOR. Si totusi, de ar fi cu vot – acolo, langa lemnul de pe pieptul lui, as pune stampila. Asadar, banateni, dincolo de Sinod. NOI pe cine alegem? Ramona Balutescu The post Speranta Banatului ortodox sta intr-un om DIN Bihor. Nu DE Bihor. appeared first on Presa Oradea.