Sistem informatic performant pentru Spitalul Municipal
Consilierii locali au aprobat in sedinta ordinara de ieri, proiectul care prevede implementarea unui sistem informatic integrat in vederea gestionarii activitatii medicale si administrative. Având in vedere ca infrastructura serviciiilor de sanatate este inca slab dezvoltata si ca managementul asistentei medicale al Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu" Oradea este asigurat de Consiliul Local Oradea, proiectul pentru implementarea unui sistem informatic integrat va duce la eficientizarea actului medical atât prin micsorarea timpilor necesari prelucrarii datelor pacientilor, cât si prin reducerea costurilor legate de investigatiile necesare. „Spitalul Municipal cu cele trei corpuri are nevoie de acest sistem informatic care sa faca in asa fel ca legaturile sa devina operationale, iar comunicarea interioara sa fie una mai eficienta", a spus primarul Ilie Bolojan in cadrul conferintei de presa sustinute ieri. Spitalul Municipal a intocmit proiectul, urmând ca acesta sa fie depus in vederea obtinerii unei finantarii pe fonduri structurale pentru domeniul de interventie „Dezvoltarea si cresterea eficientei serviciilor publice electronice". Valoarea totala a proiectului este de 2.024.400 lei, din care 2% reprezinta contributia municipalitatii.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-si-evenimente/sistem-informatic-performant-pentru-spitalul-municipal