Sambata, 6 octombrie - Ziua parintilor adoptivi la Gradina Zoologica Oradea
Sâmbata, 6 octombrie 2018, la Gradina Zoologica Oradea, va avea loc cea de-a opta editie a Zilei Parintilor Adoptivi. Programul va incepe la ora 9.00 si se va incheia la ora 15.00, cuprinzând diverse activitati, de la curatarea si adapatul pâna la hranitul animalelor, activitati la care parintii adoptivi vor participa impreuna cu personalul de la Zoo.La Gradina Zoologica din Oradea, iubitorii de animale au posibilitatea ca, in schimbul sumei de 100 de lei pe an, sa devina parintii adoptivi ai unui animal preferat. Odata deveniti parinti adoptivi, vor beneficia de un certificat de adoptie, un magnet cadou, un magnet expus pe panoul de la intrare, precum si intrare gratuita la Zoo de doua ori pe an, cu ocazia Zilei Parintilor Adoptivi. Pentru persoanele juridice, pretul unei adoptii este de 500 lei, acestea putând beneficia, suplimentar, daca doresc, de inscriptionarea numelui pe un panou lânga tarcul animalului. Potrivit regulamentului de adoptii, un animal poate fi adoptat de mai multe persoane, parintele adoptiv putând da chiar si un nume exemplarului ales, daca nu are unul deja.De doua ori pe an (ultima sâmbata din aprilie si prima sâmbata din octombrie), Zoo Oradea organizeaza Ziua Parintilor Adoptivi, ocazie cu care persoanele care au adoptat animale au drepturi suplimentare fata de ceilalti vizitatori."Este modul nostru de a le multumi celor care ne sustin in misiunea noastra de a le crea cele mai bune conditii animalelor, dar si celor care ne trec pragul. Invitam cât mai multi iubitori de animale sa devina parinti adoptivi, iar noi ne vom stradui sa le oferim, de doua ori pe an, o zi memorabila la Gradina Zoologica", transmite Liviu Andrica, directorul Administratiei Domeniului Public Oradea, societate care administreaza Zoo Oradea.In prezent, la Zoo Oradea sunt inregistrati aproximativ 230 de parinti adoptivi, acestia provenind din Oradea, Baia Mare, Timisoara, Arad, Cluj-Napoca, Satu Mare, Bucuresti, Vatra Dornei, Constanta, dar si din strainatate, din tari precum Italia, Slovenia, Spania sau Finlanda. Cele mai adoptate animale sunt suricatele (aproximativ 40 de parinti adoptivi), urmate de lemuri, antilope, cai, caprioare, cerbi sau zebu.In timpul zilei de sâmbata, angajatii Gradinii Zoologice vor oferi detalii despre animalele pe care le au in grija, parintii adoptivi având posibilitatea sa participe la activitatile zilnice. Programul incepe cu observarea animalelor, activitati de curatenie si adapatul animalelor, dupa care, de la ora 10.00, vizitatorii vor asista la pregatirea hranei animalelor, prilej cu care parintii adoptivi vor afla detalii despre dieta fiecarui animal. Ulterior, vor putea sa intre si sa hraneasca poneii, caii, suricatele, lemurienii, papagalii, totul sub atenta supraveghere a angajatilor Gradinii Zoologice.De mentionat ca nu numai parintii adoptivi sunt asteptati sâmbata la Zoo Oradea, programul fiind unul normal, insa doar cei care au adoptat un animal vor beneficia de intrare gratuita.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/sambata-6-octombrie-ziua-parin-539-ilor-adoptivi-la-gradina-zoologica-oradea