S-a turnat ultimul planseu la parcarea subterana din strada Independentei
Lucrarile derulate la parcarea subterana de pe strada Independentei, malul stâng al Crisului Repede, se apropie de final. Miercuri a fost turnat ultimul planseu pe partea dinspre Sinagoga, dupa ce zilele trecute a fost finalizata structura de rezistenta a parcarii. Odata cu turnarea acestui planseu a fost realizata ultima faza a infrastructurii parcarii. „In paralel, in cele trei niveluri subterane, se lucreaza la celelalte amenajari necesare: instalatii electrice, lifturi, instalatii de exhaustare a gazelor, finisarea locurilor de parcare, precum si toate celelalte interventii care sa faca parcarea functionala in scurt timp", precizeaza directorul Administratiei Domeniului Public Oradea, Liviu Andrica. „Dupa ce toate finisajele interioare vor fi executate si instalatiile de acces vor fi operationale, accesul in parcare va fi posibil la sfârsitul lunii mai", spune primarul Ilie Bolojan. Parcarea de pe strada Independentei este o constructie pe trei niveluri subterane, fiind prevazuta cu 460 de locuri. Este prima parcare cu trei niveluri subterane realizata in România pe albia unui râu. Incepute in anul 2015, lucrarile la parcare au fost sistate o perioada, fiind reluate in luna septembrie a anului 2018, dupa gasirea tuturor solutiilor tehnice la problemele aparute intre timp, constructia fiind de mare complexitate tehnologica.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/s-a-turnat-ultimul-planseu-la-parcarea-subterana-din-strada-independen-539-ei