S-a finalizat un alt proiect Transfrontalier
In cursul zilei de azi, 22 decembrie a avut loc Conferinta de inchidere a proiectului Standarde comune de calitate in domeniul chirurgiei la nivelul Euroregiunii Bihor-Hajdu Bihar (BHB_OR). Detalii legate de acest proiect au fost prezentate la conferinta in prezenta viceprimarului Mircea Malan, a managerului Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Oradea, dl. Gheorghe Carp, respectiv a reprezentantilor Directiei de Management Proiecte cu Finantare Internationala din Primaria Oradea, cadre medicale si parteneri din Ungaria. Proiectul s-a realizat prin programul de Cooperare Transfrontaliera Ungaria-România 2007-2013 si a avut ca obiectiv general imbunatatirea sistemului medical transfrontalier. Totodata, s-a urmarit si implementarea unui mecanism de cooperare in domeniul interventiilor chirurgicale la nivelul euroregiunii si diversificarea serviciilor medicale prin investitii in infrastructura si echipamente medicale complementare. Partenerul municipalitatii in implementarea acestui proiect a fost Universitatea din Debretin, care in urma proiectului a fost dotata cu set neuronavigator. Totodata, s-au creat protocoale comune in domeniul chirurgiei intre Spitalul Judetean Bihor si Clinica din Debretin. In urma acestui proiect, blocul operator de la spitalul Judetean Bihor va cuprinde salile de operatii, sala operatiilor urgente, sala operatii chirurgie plastica si reparatorie, sala de operatii neurochirurgie si oftalmologie, sala de operatii chirurgie generala I si II, sala de operatii ORL, sala operatii ortopedie, filtre sanitare cu dotarile necesare. Perioada de implementare a proiectului este 01.09.2012 -31.12.2014, iar valoarea totala a proiectului este de 2.034.921,90 euro.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/s-a-finalizat-un-alt-proiect-transfrontalier