S-a dat startul la o noua editie a Targului de carte Gaudeamus
Cea de-a doua editie oradeana a Târgului de Carte Gaudeamus s-a deschis azi in Parcul 1 Decembrie, in prezenta reprezentantilor institutiilor publice locale si a organizatorilor evenimentului. Târgul de carte a fost deschis oficial de catre directorul Radio Cluj, dl Bogdan Rosca, primarul Ilie Bolojan si de presedintele de onoare al târgului, Lucian Silaghi, seful Directiei Judetene pentru Cultura. In timp ce dl Rosca a dat detalii legate de Târgul Gaudeamus, care este cel mai mare târg de carte din România, având cea mai lunga traditie, dl Silaghi a salutat initiativa organizarii târgului in Oradea, multumind celor doua institutii - Radio România, respectiv Primariei Oradea pentru initiativa si a indemnat locuitorii orasului sa viziteze pavilionul cu aproape 60 de expozanti din Parcul 1 Decembrie. Primarul Ilie Bolojan a multumit la rândul sau Radio România ca a dat curs cererii administratiei locale si a ales ca locatie pentru aceasta editie municipiul Oradea, sperând ca târgul va fi un eveniment cu continuitate in Oradea. Totodata, a indemnat oradenii sa viziteze si sa cumpere cât mai multe carti in cadrul Târgului Gaudeamus. In cadrul târgului expun cele mai cunoscute edituri din România, atât carti in limba româna cât si in engleza, germana etc., din diferite domenii. Târgul de carte Gaudeamus este prezent in Oradea in perioada 13-17 mai, intrarea fiind libera.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/s-a-dat-startul-la-o-noua-edi-539-ie-a-targului-de-carte-gaudeamus