Reprezentanti a 4 scoli din Europa, in vizita la Primaria Oradea
Primaria Oradea a gazduit azi, 2 martie 2020, in sala mare de sedinte, intâlnirea transnationala in cadrul proiectului Environmental Awareness, un proiect in care sunt implicate scoli din Turcia, Polonia, Spania si România. România este reprezentata in proiect prin Scola Gimnaziala "Dimitrie Cantemir" din Oradea, iar in perioada 2-6 martie la Oradea au loc o serie de evenimente in cadrul proiectului. Participantii proiectului, precum si oaspeti din partea altor institutii au vizitat azi Primaria Oradea, unde in sala mare a avut loc evenimentul de deschidere a proiectului, fiind intâmpinati de catre viceprimarul Florin Birta si dna Anca Grama, purtatorul de cuvânt al Primariei Oradea. Viceprimarul Florin Birta a felicitat initiatorii evenimentului pentru derularea proiectului si alegerea temei proiectului, si anume mediul, mai ales ca Oradea are o serie de proiecte care vor fi realizate din fonduri europene si care vor imbunatati in mod semnificativ calitatea mediului inconjurator din municipiu. "Ma bucur ca scolile noastre din municipiu participa la astfel de programe de perfectionare si educative, totodata va multumesc si dumneavoastra ca atunci când copiii nostri merg in tarile dumneavoastra ii primiti asa cum se cuvine. Subiectul principal al intâlnirii este mediul, iar noi avem in acest moment in desfasurare o serie de proiecte finantate pe fonduri europene care se refera la mediu. Va doresc o sedere placuta in Oradea, mult succes in continuare", le-a spus viceprimarul celor prezenti. Anca Grama a felicitat si ea Scoala Gimnaziala "Dimitrie Cantemir" pentru participarea la proiect, si a prezentat pe scurt activitatea administratiei locale si proiectele majore in curs de implementare. "Invitatii nostri de astazi au ajuns la in Oradea intr-o perioada când orasul este in plina transformare. Probabil ati vazut toate santierele deschise, Oradea a inteles faptul ca avem aceasta oportunitate de a accesa fonduri europene pentru dezvoltarea orasului nostru. De exemplu, pâna 2014 Oradea a implementat proiecte europene in valoare de 250 milioane de euro iar din 2014 pâna in prezent avem un portofoliu de proiecte de aproape 400 milioane de euro bani europeni. In prezent, pe lânga faptul ca implementam proiectele pe care le-am câstigat, ne pregatim sa depunem noi proiecte pentru urmatoarea perioada de finantare. Acesti bani europeni i-am folosit pe partea de mobilitate, pe extinderea spatiilor pietonale, pe imbunatatirea transportului in comun prin extinderea liniilor de tramvai existente si achizitionarea de tramvaie si autobuze noi, iar pentru partea de infrastructura in constructia de poduri si pasaje supraterane si subterane. In ceea ce priveste scolile si gradinitele, investim in a oferi conditii de calitate in scoli, gradinite si crese prin reabilitarea si dotarea cladirilor precum si constructia unor crese si gradinite noi. Legat de tema proiectului dumneavoastra, pot sa va spun ca in urmatorii doi ani cu sprijinul fondurilor europene vom transforma câteva zone degradate din oras in spatii verzi, practic vom avea inca 12 hectare de spatii verzi noi in Oradea, prin crearea a cinci coridoare verzi", a adaugat Anca Grama. Evenimentul a continuat cu luari de cuvânt din partea reprezentantilor scolii, ai Inspectoratului Scolar Judetean Bihor si ai oaspetilor din strainatate, iar la final elevii Scolii Gimnaziale "Dimitrie Cantemir" au prezentat câteva momente artistice.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/reprezentan-539-i-a-4-scoli-din-europa-in-vizita-la-primaria-oradea