Primaria Oradea
Primaria Oradea

www.oradea.ro

Urbanism

Regulamentul serviciului de salubrizare, supus aprobarii Consiliului Local

In cursul lunii ianuarie 2015, Directia Tehnica din cadrul Primariei municipiului Oradea a elaborat un proiect de hotarâre pentru aprobarea Regulamentului serviciului de salubrizare a Municipiului Oradea. In luna februarie, proiectul a fost postat pe site-ul institutiei, cetatenii având posibilitatea sa trimita prin e-mail sugestii si propuneri privind regulamentul, iar la inceputul lunii martie, la Primaria Oradea a avut loc dezbaterea publica a proiectului de hotarâre pentru aprobarea regulamentului. Forma finala a acestuia, modificata in urma dezbaterii publice, va fi supusa aprobarii Consiliului Local in sedinta extraordinara de joi, 26 martie 2015. Regulamentul stabileste cadrul juridic unitar al serviciului public de salubrizare al Municipiului Oradea. El prevede ca operatorii serviciului de salubrizare isi pot desfasura activitatea pe teritoriul municipiului Oradea numai pe baza licentei emise de A.N.R.S.C., aceasta desfasurându-se sub controlul, conducerea si coordonarea administratiei publice locale. De asemenea, toti producatorii si detinatorii de deseuri au obligatia sa detina contract incheiat cu operatorul serviciului de salubrizare. In privinta colectarii propriu-zise a deseurilor, regulamentul prevede obligativitatea precolectarii de catre persoanele fizice si juridice a deseurilor, in sistem dual (fractie uscata si fractie umeda), in recipienti tip pubele, containere sau pungi/saci de plastic de culori diferite. Recipientii/sacii de plastic vor fi pusi la dispozitie contra cost de operatorul de salubrizare sau valoarea lor va fi cuprinsa in tariful de salubrizare. Una din noutatile regulamentului este ca preluarea deseurilor din recipientele si containerele amplasate in punctele de colectare de catre alte persoane decât operatorii licentiati pentru prestarea activitatii constituie infractiune de furt si se sanctioneaza conform legii. Pentru punctele de colectare a deseurilor cu acces controlat (platforme ingradite), asociatiile de proprietari au obligatia de a asigura permanent inchiderea usii de acces in interiorul punctelor de colectare. De asemenea, in cazul celor care genereaza deseuri din constructii sau amenajari interioare, este obligatorie incheierea de contracte pentru transportul acestora cu operatorul licentiat, fiind interzisa efectuarea de lucrari de constructii sau de amenajare fara detinerea unui recipient pentru depozitarea molozului pus la dispozitie de operatorul licentiat. In vederea respectarii prevederilor acestui regulament, Politia Locala, RER si Politia ecologica vor organiza patrule in vederea confiscarii deseurilor de la persoanele care scotocesc in gunoaie sau care isi insusesc materiale reciclabile din containerele pentru colectarea selectiva a deseurilor. De asemenea, in perioada urmatoare aprobarii regulamentului, Politia Locala va incepe controale la persoane fizice si la agentii economici pentru verificarea existentei contractelor de salubrizare.    

25 March 2015, 00:00

Citește articolul complet pe Primaria Oradea

http://www.oradea.ro/stiri-oradea/regulamentul-serviciului-de-salubrizare-supus-aprobarii-consiliului-local