Oradea24
Oradea24

oradea24.ro

Radarul a făcut prăpăd în Bihor: 129 de vitezomani prinși într-o singură zi. Un șofer circula cu 194 km/h

Aproape 220 de participanți la trafic, care au periclitat siguranța pe drumurile publice, sancționați de polițiștii rutieri din Bihor, în ultimele 24 de ore, în cadrul acțiunii ROADPOL „Speed”. 129 dintre aceștia au depășit limitele legale de viteză. În perioada 3 – 9 august a.c., polițiștii rutieri și de ordine publică din Bihor acționează în cadrul Acțiunii […]

06 August 2026, 14:25 Claudiu Mihuț
Actualitate

Aproape 220 de participanți la trafic, care au periclitat siguranța pe drumurile publice, sancționați de polițiștii rutieri din Bihor, în ultimele 24 de ore, în cadrul acțiunii ROADPOL „Speed”. 129 dintre aceștia au depășit limitele legale de viteză.

În perioada 3 – 9 august a.c., polițiștii rutieri și de ordine publică din Bihor acționează în cadrul Acțiunii SPEED, conform Programului Operațiunilor Europene 2026 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), destinată verificării respectării regimului legal de viteză și prevenirii evenimentelor rutiere cauzate de viteza excesivă.

Astfel, în urma abaterilor constatate în ultimele 24 de ore, 217 participanți la trafic, care au periclitat siguranța pe drumurile publice, au fost sancționați contravențional, cu amenzi în valoare totală de 116.760 de lei.

Dintre aceștia, 129 au fost depistați în timp ce conduceau cu viteză peste limita legală.

Totodată, alți 25 de conducători auto au fost depistați în timp ce conduceau fără a purta centura de siguranță, au fost sancționați 10 bicicliști sau utilizatori de trotinete electrice, 5 pietoni care au traversat neregulamentar, au fost sancționate 2 depășiri neregulamentare, 4 sancțiuni au fost pentru lipsa ITP, 3 sancțiuni au fost pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, iar 39 de participanți la trafic au fost sancționați pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 10 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule, conform legii.

De asemenea, au fost oprite din circulație 10 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.

Reamintim că, pe parcursul întregii săptămâni, polițiștii din Bihor, implicați în cadrul amplei acțiuni europene, acționează pe drumurile publice din județ, cu prioritate, pentru depistarea celor care depășesc viteza legală, folosind echipamentele de supraveghere a traficului rutier și măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotare.

Polițiștii bihoreni reamintesc că viteza ucide și recomandă tuturor conducătorilor auto să respecte limitele legale pentru a ajunge în siguranță la destinație.

*

Exemple semnificative:

A rămas fără permis pentru 4 luni, după ce a fost depistat de polițiști circulând cu 194 de km/h pe DEx16.

La data de 5 august a.c., la ora 10.51, pe DEx16, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier Bihor au depistat în trafic un bărbat, de 50 de ani, cetățean german, în timp ce conducea un autoturism, cu viteza de 194 de km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 120 de km/h (foto).

În consecință, conducătorul auto, care a depășit limita legală de viteză cu 74 de km/ha fost sancționat contravențional cu 20 de puncte-amendă, în valoare de 4.325 de lei, iar, ca măsură complementară, i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 120 de zile, eliberându-i-se dovadă fără drept de circulație.

*

A rămas fără permis pentru 3 luni, după ce a fost depistat de polițiști circulând cu 180 de km/h pe DEx16.

La data de 5 august a.c., la ora 08.08, pe DEx16, polițiștii Serviciului Rutier Bihor – Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat în trafic un bărbat, de 59 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism, cu viteza de 180 de km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 120 de km/h (foto).

În consecință, conducătorul auto, care a depășit limita legală de viteză cu 60 de km/h, a fost sancționat contravențional cu 20 de puncte-amendă, în valoare de 4.325 de lei, iar, ca măsură complementară, i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, fiindu-i reținut permisul de conducere.

*

A rămas fără permis pentru 3 luni, după ce a fost depistat de polițiști circulând cu 172 de km/h, pe DEx16.

La data de 5 august a.c., la ora 12.21, pe DEx16, polițiștii Serviciului Rutier Bihor – Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat în trafic un bărbat, de 31 de ani, din Ungaria, în timp ce conducea un autoturism, cu viteza de 172 de km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 120 de km/h (foto).

În consecință, conducătorul auto, care a depășit limita legală de viteză cu 52 de km/h, a fost sancționat contravențional cu 9 puncte amendă, în valoare de 1.946,25 de lei, iar, ca măsură complementară, i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, eliberându-i-se dovadă fără drept de circulație.

În atenția participanților la traficul rutier!

Precizăm că, în România, viteza maximă admisă în localități este de 50 sau 70 km/h, cu acordul administratorului drumului public, respectiv 90/100 km/h în afara localităților, 120 km/h pe drumurile expres și 130 km/h pe autostrăzi.

Recomandăm conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză aplicabil pe tronsonul de drum pe care circulă, să adapteze în permanență viteza la condițiile de drum și de trafic, să circule cu prudență și să respecte semnalele polițiștilor rutieri.

Pietonilor le recomandăm să respecte regulile de circulație aplicabile lor: aceștia trebuie să traverseze strada pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarelor „Trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora, să evite să pună conducătorii de autovehicule în situația de a frâna brusc pentru a le acorda prioritate și să constituie prin comportamentul lor un exemplu pozitiv pentru cei mici.

Citește articolul complet pe Oradea24

https://oradea24.ro/2026/08/06/radarul-a-facut-prapad-in-bihor-129-de-vitezomani-prinsi-intr-o-singura-zi-un-sofer-circula-cu-194-km-h/

Deschide