Proiectul conexiunii la terminalul intermodal, in faza depunerii pentru finantare europeana
Primarul Ilie Bolojan a sustinut azi, 24 septembrie 2018, o conferinta de presa cu privire la unul dintre cele mai importante proiecte de pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Local. Este vorba de conexiunea la Terminalul Intermodal si Terminalul Intermodal propriu-zis, lucrari care sunt gândite ca doua proiecte complementare.Strategia de dezvoltare a orasului pe termen mediu si lung are in vedere dezvoltarea unui centru intermodal pentru asigurarea transportului combinat rutier-feroviar al marfurilor, cu facilitati de manipulare si depozitare a marfurilor si zone dedicate serviciilor.Locatia propusa pentru dezvoltarea proiectului de construire a terminalului este un amplasament situat in zona Garii CFR din Episcopia Bihor, cu acces printr-un drum municipal la drumul european E60/drumul national DN1.In sedinta Consiliului Local de azi au fost aprobati indicatorii tehnico-economici - faza studiu de fezabilitate pentru investitia "Construire drumuri colectoare si pasaj pentru Centrul de Transport Intermodal din municipiul Oradea", care va fi depus spre finantare in cadrul Programului Operational Infrastructura Mare (POIM 2014 -2020)."Proiectul terminalului intermodal propriu-zis este intr-o faza avansata de lucru, mai este necesara finalizarea analizei cost-beneficiu, dupa care se va depune proiectul integral, cu mentiunea ca finantarea este deja câstigata. Un proiect foarte important e conectarea acestui terminal la reteaua de drumuri nationale si la viitoarea autostrada Transilvania, in asa fel incât accesul tirurilor la terminal sa se faca cât mai facil si transbordarea de pe calea ferata pe rutier sa se faca fara niciun fel de probleme", a spus primarul Ilie Bolojan in cadrul conferintei de presa.In vederea deservirii viitorului centru de transport intermodal se propune realizarea unui pasaj suprateran in intersectia strazii Calea Borsului cu strazile Uzinelor si Nicolae Filipescu, zona giratiei existente, precum si a unui drum colector paralel cu Calea Borsului.Pasajul superior peste DN1 va fi prevazut cu doua benzi de circulatie si va avea o lungime de 500 de m, din care 266 de m reprezinta pasajul propriu-zis, iar diferenta sunt cele doua rampe de coborâre, respectiv de urcare pe pasaj. Latimea partii carosabile a pasajului va fi de 7,8 m. Pasajul nu va avea trotuare, deoarece acesta este destinat exclusiv masinilor care tranziteaza.Al doilea obiectiv al acestui proiect este realizarea drumul colector va avea o lungime de 2,1 km , doua benzi de circulatie, trotuare si pista de biciclete.Valoarea totala a acestei investitii este de 30.153.85 lei (cca 6,5 milioane de euro) inclusiv TVA, iar durata de executie este de 19 luni, dintre care trei luni de zile revin partii de proiectare.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/proiectul-conexiunii-la-terminalul-intermodal-in-faza-depunerii-pentru-finan-539-are-europeana