Primaria Oradea
Primaria Oradea

www.oradea.ro

Urbanism

Primarul Ilie Bolojan a prezentat principalele directii ale impozitarii in 2017

  Primarul Ilie Bolojan a sustinut marti, 20 decembrie o conferinta de presa de final de an, ocazie cu care a prezentat si principalele proiecte de hotarâri supuse aprobarii Consiliului Local. Cel mai important proiect de hotarâre, care va avea efect asupra cetatenilor si companiilor din Oradea, este cel care se refera la impozitele si taxele locale pe anul 2017. Un mecanism care ii incurajeaza pe investitori sa vina in Oradea "Aceasta hotarâre nu schimba datele de impozitare ale orasului, se continua aceeasi directie din anii trecuti", a spus primarul Ilie Bolojan, in deschiderea conferintei de presa, dând apoi explicatii asupra câtorva modificari: „La impozitul pe cladiri la persoanele juridice, avem o cota de impozit de 1%, care in 2017 va scadea la 0,95%. Asta inseamna ca din suma de 24 milioane lei incasata in acest an din acest impozit, ipotetic am pierde 1,2 milioane de lei. Noi credem, insa, ca aceste sume de bani vor fi compensate prin ceea ce se va construi in anii urmatori in Oradea, stimulat si de un nivel de impozitare la persoanele juridice printre cele mai mici din regiunea de vest, nord-vest si centrul tarii. In continuare, ne dorim sa ramânem un oras competitiv si interesant pentru investitii. In cadrul schemei de ajutor de minimis, daca o persoana juridica face o investitie de cel putin 250.000 de euro si creeaza minim 5 locuri de munca, intra intr-o schema de facilitati fiscale, care pot ajunge pâna la 95%. De exemplu, cei de la Dedeman au o reducere de 80% la impozitul pe cladiri, datorita investitiei foarte mari pe care au facut-o, dar si datorita crearii a peste 150 de locuri de munca. Prin urmare, orasul Oradea are un mecanism care ii incurajeaza pe investitori sa vina in Oradea. Cu cât este impactul investitiei mai mare, numarul de angajati mai mare, cu atât impozitul pe cladiri si teren este mai mic." Impozitul pe cladiri In ceea ce priveste impozitul pe cladiri, s-a mentinut si anul acesta o diferenta intre impozitul pe cladiri la persoanele fizice si la cele juridice. De exemplu, la cladirile folosite in scop nerezidential, cum ar fi hale, birouri, persoanele juridice vor plati 0,95%, iar  pentru persoanele fizice care detin astfel de cladiri s-a mentinut valoarea de anul trecut, de 0,6 %. Asa cum se stie, Codul Fiscal a fost modificat acum doi ani de zile, de anul trecut intrând in vigoare noua directiva care prevede ca, pentru acelasi tip de folosire al cladirii, de exemplu un hotel detinut de o persoana fizica si de una  juridica, impozitul este acelasi. Primarul Ilie Bolojan a explicat variatia de impozitare pastrata si in anul viitor: "Am pastrat acest ecart, tocmai pentru ca persoanele juridice pot sa isi deduca niste cheltuieli, pe când persoanele fizice nu pot sa faca acest lucru. La fel se intâmpla si la cladirile folosite in scop rezidential, nivelul impozitului la persoana juridica este 0,3 % , iar o persoana fizica va plati 0,1 %, la fel ca anul trecut." De asemenea, a fost mentinuta politica fiscala anterioara privind impozitarea suplimentara cu 50% a celei de a doua sau urmatoarelor cladiri rezidentiale detinute de persoanele fizice.  Prin urmare, cetatenii care au mai multe cladiri rezidentiale vor plati impozite mai mari. Fac exceptie cladirile rezidentiale dobândite prin mostenire si cele nerezidentiale. „Dintr-o ratiune de exchilibru bugetar si având in vedere facilitatile pe care noi le acordam, am considerat ca cei care au mai multe proprietati, deci cei care genereaza mai multe venituri din ele, pot plati o contributie suplimentara", a spus primarul Ilie Bolojan. Supraimpozitarea cladirilor neingrijite creste la 400% Un segment la care proiectul de hotarâre a adus modificari este supraimpozitarea cladirilor neingrijite, unde inca de anul trecut s-a gândit o crestere etapizata. Daca in acest an cota de supraimpozitare este de 100%,  anul viitor cei care detin astfel de cladiri neingrijite afectând aspectul intregului oras vor plati 400%, nivelul maxim al supraimpozitarii fiind de 500%. "Trebuie mentionat ca anul trecut au aparut modificari la legea fatadelor, care ne permit sa acordam imprumuturi si proprietarilor de cladiri, care nu sunt monumente istorice. Prin urmare, exista posibilitatea ca acesti proprietari sa fie ajutati, iar in plus este prevazuta o scutire de impozit de 5 ani de zile. Prevederea se aplica tuturor proprietarilor din Centrul Istoric al orasului. Prin urmare, la facilitati mari trebuie sa existe si constrângeri mari. Astfel, au fost identificate in teren de catre politisti locali si inspectori de la urbanism 248 de cladiri, care au probleme la ingrijirea fatadelor, respectiv se pot afla in pericol de darâmare si care de anul viitor vor trebui sa plateasca aceasta supraimpozitare. Situatia ne arata ca 10% din cetatenii care au platit anul trecut impozit mai mare au intrat in procesul de reabilitare a fatadelor. Credem ca aceste masuri combinate, respectiv cresterea supraimpozitarii si cresterea facilitatilor vor crea un mecanism prin care multi oradeni sa isi repare fatadele", a explicat primarul Ilie Bolojan. Incepând cu anul 2017, proprietarii terenurilor neingrijite vor plati un impozit majorat cu 400%, similar cladirilor neingrijite. Politistii locali au identificat 52 de parcele de teren, având 28 de proprietari, in cazul carora masurile aplicate (avertismente cu termen de conformare, amenzi contraventionale) nu i-au determinat sa procedeze la ingrijirea terenurilor detinute. Pentru acestia, in anul urmator, vom propune Consiliului Local aprobarea aplicarii unui impozit majorat de 400%.  

21 December 2016, 00:00

Citește articolul complet pe Primaria Oradea

http://www.oradea.ro/stiri-oradea/primarul-ilie-bolojan-a-prezentat-principalele-directii-ale-impozitarii-in-2017