Primaria vine cu solutii pentru un trafic fluent pe centura
In cadrul conferintei de presa de azi, primarul Ilie Bolojan a prezentat solutia municipalitatii pentru fluidizarea traficului in zona centurii municipiului, prin construirea a doua pasaje pe sub drumul de centura. De mentionat ca, drumul de centura al municipiului se afla in administrarea Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR). Astfel, in cadrul sedintei ordinare de azi, consilierii locali si-au dat acordul de principiu pentru realizarea si finantarea de catre municipiul Oradea a investitiilor adiacente pasajelor Ciheiului si Apateului/Nojoridului, in conditiile in care CNADNR va agrea modificarea solutiei tehnice in sensul cuprinderii celor doua pasaje in proiectul „Drum de Centura in Municipiul Oradea". Finantarea investitiilor se va face de catre municipalitate in limita sumei de 1.500.000 Euro fara TVA. „Având in vedere ca in prezent se desfasoara lucrari la drumul de centura aflat in administrarea CNADNR, municipalitatea considera oportuna realizarea a doua pasaje pe sub drumul de centura, in dreptul strazilor Ciheiului si Apateului/Nojoridului, in scopul evitarii aglomerarii drumului de centura cu traficul care va fi preluat din zonele respective", a spus primarul Ilie Bolojan. Daca, CNADNR va accepta solutia propusa de Primaria Oradea, in sensul ca va cuprinde in proiect cele doua pasaje, municipalitatea va realiza investitiile adiacente pasajelor, respectiv: drumuri colectoare, canalizare pluviala, relocarea utilitatilor etc. Pentru realizarea tuturor acestor investitii, municipalitatea dispune de finantare din creditul contractat cu HYPO NOE Gruppe Bank AG.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-si-evenimente/primaria-vine-cu-solutii-pentru-un-trafic-fluent-pe-centura