Primaria Oradea
Primaria Oradea

www.oradea.ro

Urbanism

Primaria Oradea va depune la AFM proiectul pentru realizarea Parcului Arena

Indicatorii tehnico-economici pentru realizarea Parcului Arena au fost aprobati de Consiliul Local al Municipiului Oradea, Primaria urmând sa depuna proiectul la Administratia Fondului de Mediu pentru finantare. Parcul va avea o suprafata de 1,4 ha si va fi amenajat in santul de sud al Cetatii Oradea, pe partea dinspre strada Grivitei. Valoarea totala a lucrarii este de 2.717.471 lei cu TVA si se va realiza din resurse financiare nerambursabile, cu o durata de executie de sase luni. Parcul va avea o suprafata amenajata cu gazon de peste 5000 mp. Pe lânga aceasta, vor fi amenajate suprafete cu gard viu, cu arbusti, se vor amenaja alei pietonale cu pietris si piatra cubica. Parcul Arena are prevazut un tarc circular pentru manej, care va permite organizarea de activitati interactiv/educative si sportive cu cai, ponei, expozitie cu animale de companie, expozitii demonstrative. Lucrarile de amenajare cuprind si amplasarea de banci de odihna, panouri de informare, cosuri de gunoi, rezervoare de apa, fântâni de apa potabila, toalete ecologice, stâlpi de iluminat, retea de irigat. Parcul este prevazut cu un spatiu multifunctional de forma circulara, destinat spectacolelor de muzica, fanfara, dans, teatru, jocuri sportive, lupte medievale. Pe acest spatiu se va putea amplasa oricând o scena mobila. Cei care vor vizita parcul se vor putea bucura si de un labirint medieval, ce va avea amplasat in mijloc un foisor cu rol de observator. Arhitectul Ernest Pafka, cel care a realizat documentatia acestui proiect, a precizat: „Parcul Arena va fi un spatiu cu dubla functie. Pe de o parte, el va fi un parc urban care va raspunde nevoii de recreere a locuitorilor, dar va fi si o zona care se va preta foarte bine organizarii unor evenimente cum sunt Serbarile Cetatii Oradea sau altele de acest gen. Parcul este prevazut cu un pod-belvedere din lemn, asezat pe piloni din zidarie de caramida aparenta, care va marca zona centrala a parcului, destinata organizarii unor diverse evenimente."    

23 February 2015, 00:00

Citește articolul complet pe Primaria Oradea

http://www.oradea.ro/stiri-oradea/primaria-oradea-va-depune-la-afm-proiectul-pentru-realizarea-parcului-arena