Prim procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Bihor, Vasile Popa, anchetat de DNA!
La inceputul acestei luni, octombrie 2014, un nou caz de coruptie la nivel inalt a zguduit Oradea. Prim procurorul Vasile Constantin Popa, adica cel care avea printre atributii sa-si coordoneze colegii care adunau dovezi despre infractori, criminali sau evazionisti si le prezentau in fata judecatorilor, a fost invinuit de DNA ca santaja, proteja infractorii, lua […] The post Prim procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Bihor, Vasile Popa, anchetat de DNA! appeared first on Presa Oradea. La inceputul acestei luni, octombrie 2014, un nou caz de coruptie la nivel inalt a zguduit Oradea. Prim procurorul Vasile Constantin Popa, adica cel care avea printre atributii sa-si coordoneze colegii care adunau dovezi despre infractori, criminali sau evazionisti si le prezentau in fata judecatorilor, a fost invinuit de DNA ca santaja, proteja infractorii, lua spaga si ca a ars doua rechizitorii pentru a ascunde fapte ilegale. Culmea este ca procurorii DNA acuza ca toate aceste lucruri le facea o persoana care avea un salariu anual de (atentie!) peste 114 mii de lei. In cursul zilei de 2 octombrie 2014, au fost efectuate perchezitii domiciliare in patru locatii situate in comune din judetul Bihor si in municipiul Oradea, dintre care una la Parchetul de pe langa Tribunalul Bihor. Procurorii beneficiau de sprijin de specialitate din partea Serviciului Roman de Informatii. Dupa efectuarea perchezitiilor, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Sectia de Combatere a Infractiunilor Conexe Infractiunilor de Coruptie au dispus efectuarea urmaririi penale fata de Popa Vasile Constantin, prim procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Bihor, cu privire la savarsirea infractiunilor de santaj, luare de mita, instigare la efectuarea unei prelevari atunci cand prin aceasta se compromite o autopsie medico-legala, doua infractiuni de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, doua infractiuni de distrugere de inscrisuri si doua infractiuni de favorizarea faptuitorului Spaga de 2-3 ori pe luna In ordonanta de efectuare a urmaririi penale se arata ca in perioada 2013 - 2014, suspectul Popa Vasile-Constantin, prim procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Bihor, a constrans o persoana sa ii remita o suma de bani, prin amenintarea acesteia cu o serie de grave repercusiuni la care s-ar supune, in cazul in care nu i-ar remite suma de 7.700 lei, reprezentand diferenta de bani ramasa nerestituita dintr-un imprumut acordat anterior. Pentru aceasta, suspectul a uzat de calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Bihor, precum si de relatiile pe care le are cu institutii de control de pe raza judetului, fapt ce a creat si a accentuat starea de temere a persoanei vatamate; in perioada care a urmat, firma apartinand persoanei vatamate a fost controlata in repetate randuri, fiind aplicate si sanctiuni contraventionale. In perioada 2011 - septembrie 2013, Popa Vasile-Constantin, in calitate de prim - procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Bihor, a primit de la un denuntator, diferite foloase necuvenite, constand in principal, in plata periodica (de circa 2 - 3 ori pe luna) a unor sume de bani cuprinse intre 500 si 1.500 euro. De asemenea, denuntatorul i-a construit si amenajat lui Popa Vasile-Constantin, pe cheltuiala sa, un teren de tenis de camp si i-a asigurat si alte foloase, cum ar fi plata unor bilete de avion, cazari la hotel, precum si alte servicii de care a beneficiat magistratul. Valoarea totala a foloaselor necuvenite pe care Popa Vasile-Constantin le-a primit de la denuntator este de circa 50.000 euro. In schimbul foloaselor remise, suspectul Popa Vasile, in calitatea pe care o detinea, urma sa protejeze activitatea infractionala a denuntatorului si sa nu isi indeplineasca atributiile de serviciu prevazute in Codul de procedura penala, Legea 303/2004 privind statutul magistratilor, Legea 304/2004 privind organizarea judecatoreasca si propriile reglementari interne, constand in conducerea si coordonarea directa a activitatii de urmarire penala a Parchetului de pe langa Tribunalul Bihor. Astfel, legal si conform atributiilor de serviciu, prim procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Bihor, Vasile-Constantin Popa, ar fi trebuit sa ia masuri pentru tragerea la raspundere penala a denuntatorului, implicat in activitati evazioniste ce au prejudiciat cu sume importante bugetul general consolidat al statului. Doua rechizitorii distruse In perioada iunie - septembrie 2009, suspectul Popa Vasile Constantin, in calitate de prim procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Oradea, si-a exercitat in mod defectuos atributiile de serviciu, aducand atingere grava interesului general de infaptuire a justitiei si, implicit, intereselor legitime ale Parchetului de pe langa Tribunalului Bihor, afectand grav increderea justitiabililor in aceasta institutie chemata sa aplice legea si sa infaptuiasca actul de justitie, prin aceea ca a distrus rechizitoriul din data de 10.06.2009 emis intr-un dosar al Parchetului de pe langa Judecatoria Oradea, dupa care, la data de 16.09.2009, a dispus scoaterea de sub urmarire penala a unei persoane care avea calitate de invinuit, fara a emite solutie procedurala de infirmare a actului de sesizare a instantei, obtinand in acest mod un folos necuvenit pentru invinuit. In perioada iulie 2010 - ianuarie 2011, suspectul Popa Vasile Constantin, in calitate de prim procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Oradea, si-a exercitat in mod defectuos atributiile de serviciu, aducand atingere grava interesului general de infaptuire a justitiei si implicit intereselor legitime ale Parchetului de pe langa Tribunalului Bihor, afectand grav increderea justitiabililor in aceasta institutie chemata sa aplice legea si sa infaptuiasca actul de justitie, prin aceea ca a distrus un alt rechizitoriu intocmit de Parchetul de pe langa Judecatoria Oradea, obtinand in acest mod un folos necuvenit pentru trei persoane care fusesera invinuite in acel dosar. La data de 31 ianuarie 2011, a fost intocmit un nou act de sesizare al instantei, dispunandu-se trimiterea in judecata a celor trei persoane, rechizitoriul fiind confirmat de prim procurorul adjunct al Parchetului de pe langa Judecatoria Oradea. Recoltare de organe in loc de autopsie Conform DNA, in cursul lunii aprilie 2014, suspectul Popa Vasile Constantin l-a determinat pe seful Serviciului de Medicina Legala Bihor sa efectueze o prelevare de organe (n.r. mai degraba sa incuviinteze sau sa avizeze efectuarea uneia, intrucat prelevarile nu se fac de catre Serviciului de Medicina Legala Bihor) intr-un caz in care legea interzicea expres acest fapt, cu consecinta compromiterii autopsiei medico-legale. Suspectului Popa Vasile Constantin i s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedura penala. ,,Facem precizarea ca efectuarea urmaririi penale penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, activitate care nu poate, in nici o situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie" se mai afirma in comunicatul DNA. Vasile Constantin Popa are o vechime de 20 de ani in magistratura, a fost procuror in cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Oradea, institutie pe care a si condus-o, ca procuror sef. In 2011, anul in care procurorii anticoruptie il acuza ca a ,,rezolvat" un rechizitoriu, a candidat, singur, pentru functia de procuror sef sectie urmarire penala din cadrul Parchetului Bihor, directia resurse umane a CSM notand, in ceea ce il priveste ca ,,isi indeplineste cu constiinciozitate atributiile de serviciu, dand dovada de o buna pregatire profesionala, spirit de colegialitate si dinamism". Vasile Popa conduce Parchetul Bihor din 2012, dupa ce a castigat concursul de numire in aceasta functie. Potrivit propriei declaratii de avere, depusa anul trecut, Popa detine un teren si doua imobile impreuna cu fosta sotie, are un singur autoturism, cumparat in 2006, si doua credite la tot atatea banci, unul in valoare de 43.500 de euro si celalalt de 15.000 de euro. Ca angajat al Parchetului, procurorul are un venit anual de 114.226 lei, suma care, se pare, ii era insuficienta ca sa traiasca ,,decent". Ichim Vasilica The post Prim procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Bihor, Vasile Popa, anchetat de DNA! appeared first on Presa Oradea.
Citește articolul complet pe OradeaPress
http://feedproxy.google.com/~r/OradeaPress/~3/to9KReJUX-Q/