Primaria Oradea
Primaria Oradea

www.oradea.ro

Urbanism

Pregatiri in Cetate pentru deschiderea Targului de Craciun

Primul Târg de Craciun organizat in Cetatea Oradea isi deschide portile azi, 4 decembrie, la ora 17.00. Organizat de Primaria Municipiului Oradea, Târgul de Craciun 2015 va sta la dispozitia vizitatorilor in perioada 4-31 decembrie, in intervalul orar 12:00 - 21:00, de luni pâna vineri, iar sâmbata si duminica intre orele 10:00 - 21:00. In Cetatea Oradea au fost amplasate 30 de casute de lemn, in vederea comercializarii de produse specifice de sarbatori: produse alimentare traditionale, ciocolata de casa, turta dulce, produse de patiserie, decoratiuni si cadouri de sarbatori, aranjamente florale, felicitari si suveniruri, vin si palinca naturala din fructe, precum si altele. Totodata, in cadrul târgului vor exista si doua zone comerciale in aer liber, rezervate alimentatiei publice, precum si doua spatii pentru prezentare si comercializare de vin, unde vor fi prezente vinotecile Vura si Millesime. Incepând de azi dimineata comerciantii s-au pregatit pentru deschiderea târgului de aseara, au transportat obiectele destinate vânzarii, au fost amplasate ultimele lumini si decoratiuni, au fost luate masurile de siguranta necesare. De asemenea, au fost adusi primii brazi pentru târgul de brazi situat la intrarea in Cetate, iar in spatiul in aer liber in spatele târgului de brazi au fost montate jocurile gen carusel, trenulet pentru copii. Tot in Cetate a fost amplasata ieslea cu scena nasterii lui Isus, care in anii anteriori a fost asezata in Piata Unirii, in fata Primariei, precum si un brad artificial de 12 metri. Târgul de Craciun va debuta azi dupa-amiaza, la ora 17,  cu parada elevilor de la Liceul Greco-Catolic si cu un spectacol de colinde sustinut de coruri teologice apartinând mai multor confesiuni. Pentru acest târg, municipalitatea pune la dispozitia oradenilor programe variate, care sa atraga toti membrii familiei. Incepând din 4 pâna in 24 decembrie, oradenii sunt asteptati la programele artistice, care incep zilnic de la ora 17:00. In fiecare dupa-amiaza vor fi  spectacole de colinde si obiceiuri traditionale de Craciun, cu participarea unor coruri teologice, a unor coruri liceale, a corurilor bisericesti, a corurilor si ansamblurilor folclorice, precum si a unor interpreti de muzica populara. Municipalitatea a pregatit programe speciale si pentru copii, astfel incât copiii care vor veni la Târgul de Craciun insotiti de parinti sau de cadrele didactice vor putea sa participe la Atelierele lui Mos Craciun din cadrul Târgului, fiind organizate totodata si ateliere de creatie mestesugaresti si pentru adulti. Orarul acestora va fi afisat la intrarea in ateliere, parintii având posibilitatea de a programa copiii. Tot in cadrul târgului, copiii vor putea sa lase mesaje Mosului intr-o urna special amenajata pentru acest eveniment. Mos Craciun va fi prezent la Târg in fiecare zi, intre orele 17:00 - 20:00, de luni pâna vineri, sâmbata intre orele 12:00 - 15:00, iar in zilele de duminica intre orele 16:30 - 19:30. Mosul va avea amenajat un spatiu propriu, unde copiii isi vor putea face fotografii si vor putea interactiona cu el. Invitatul de onoare al Târgului de Craciun din Oradea este artistul Marius Ciprian Pop, care va urca pe scena in seara zilei de 23 decembrie, in cadrul unui spectacol din care mai face parte Ansamblul Folcloric Lioara al Scolii de Arte „Francisc Hubic". Programul detaliat al evenimentului poate fi consultat in atasament.    

04 December 2015, 00:00

Citește articolul complet pe Primaria Oradea

http://www.oradea.ro/stiri-oradea/pregatiri-in-cetate-pentru-deschiderea-targului-de-craciun