oradea24.ro
Poliția a stabilit cum s-a produs accidentul de pe Calea Clujului. Două persoane au ajuns la spital
sursa foto: Info Trafic Bihor & Oradea Oradea / Accident rutier. La data de 7 iulie, la ora 17.54, polițiștii Biroului Rutier Oradea au fost sesizați, în urma unui apel, primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin SNUAU 112 că, pe strada Clujului din municipiul Oradea, județul Bihor, s-a produs un accident rutier. Din […]
sursa foto: Info Trafic Bihor & Oradea
Oradea / Accident rutier.
La data de 7 iulie, la ora 17.54, polițiștii Biroului Rutier Oradea au fost sesizați, în urma unui apel, primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin SNUAU 112 că, pe strada Clujului din municipiul Oradea, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.
Din cercetările efectuate de polițiștii rutieri orădeni la fața locului s-a stabilit că, o femeie, de 45 de ani, din localitatea Aleșd, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe strada Clujului din municipiul Oradea, dinspre Oșorhei înspre strada George Bacaloglu, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus, din sens opus, de o femeie, de 54 de ani, din comuna Brusturi, județul Bihor.
În urma accidentului rutier, conducătoarea celui de-al doilea autoturism și un minor, de 7 ani, din Aleșd, pasager în primul autoturism, au suferit leziuni pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital.
În urma testării ambilor conducători auto cu aparatul etilotest, rezultatele au fost negative.
Polițiștii Biroului Rutier Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror, pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Citește articolul complet pe Oradea24
https://oradea24.ro/2026/07/08/politia-a-stabilit-cum-s-a-produs-accidentul-de-pe-calea-clujului-doua-persoane-au-ajuns-la-spital/