Ebihoreanul
Ebihoreanul

www.ebihoreanul.ro

Pleacă Bolojan, vine PSD. Florin Birta: „În câteva zile” PNL-iștii din Bihor își vor înregistra demisiile din funcțiile pe care au fost numiți politic

Învestirea noului guvern Luca Niculescu, dominat de reprezentanții PSD, aduce schimbarea liberalilor care ocupă funcții numite la conducerea instituțiilor. Președintele interimar al PNL Bihor, Florin Birta, afirmă că la nivel județean primii care vor demisiona din astfel de funcții sunt cei din Prefectura Bihor, concomitent fiind inventariată lista directorilor de servicii deconcentrate care nu și-au obținut pozițiile prin concursuri, ci cu sprijinul politic al partidului.

19 October 2026, 10:41

Citește articolul complet pe Ebihoreanul

https://www.ebihoreanul.ro/stiri/pleaca-bolojan-vinepsd-florin-birta-in-cateva-zile-pnl-istii-din-bihor-isi-vor-inregistra-demisiile-din-functiile-pe-care-au-fost-numiti-politic-205927.html

Deschide