Pista de biciclete din coridorul verde Iosia prinde contur
In aceasta primavara, Primaria Oradea a inceput procedurile necesare pentru amenajarea pe strada Barcaului a unei zone de agrement, care va deveni in viitor coridorul verde al cartierului Iosia. Realizarea coridorului verde este necesara deoarece, la nivelul strazii Barcaului, in timp, s-a constituit o zona degradata, pe traseul fostei cai ferate si a terenurilor adiacente acesteia, care la aceasta data nu mai sunt folosite pentru activitatile economice pe care le-au deservit la momentul transmiterii lor in proprietatea intreprinderilor de stat (depozitarea de materiale pe platforme in aer liber) sau care sunt ocupate de constructii in care se desfasoara activitati incompatibile zonei de locuire din imediata vecinatate (autobaza Companiei de Apa, centre de colectare de deseuri fier vechi, baraci pentru reparatii auto sau confectii metalice etc.). Astfel, in urma sedintei de consiliu extraordinare din luna septembrie, când consilierii au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea strazii Barcaului, respectiv pentru amenajarea unui sens giratoriu la intersectia cu strada Onestilor, in luna august au inceput lucrarile si la pista de biciclete. Pista de biciclete se realizeaza in cadrul Programului de Cooperare Transfrontaliera Ungaria-România 2007-2013, fiind tronsonul III al proiectului „Construirea unei piste de biciclete intre Oradea si Berettyoujfalu", tronsonul fiind prelungirea pistei de biciclete pe teritoriul municipiului Oradea. Tronsonul III propus pentru prelungirea pistei de biciclete de pe teritoriul Municipiului Oradea este urmatorul: Sector I: Str. Podului - B-dul Stefan cel Mare - Str. Lacul Rosu - Parcul Mihai Viteazu - B-dul Dacia - B-dul Decebal pâna la râul Crisul Repede = 4.150 m Sector II: Str. Barcaului, de la intersectia cu str. Onestilor - str. Lipovei = 1.170 m Sector III: Calea Republicii - Stadion, prin Parcul Petofi = 840 m Sector IV: Strandul municipal - B-dul Magheru, prin Parcul Bratianu = 585 m Sector V: B-dul Averescu - str. Dragos Voda, pâna la noul pod rutier = 395 m Sector IV: Parcul Balcescu - Biblioteca Judeteana - Pârâu Peta - str. O. Densuseanu (pe malul stâng al pârâului Peta) = 1.790 m Lucrarile sunt in curs de executie pe mai multe sectoare, ele fiind executate de catre Drumuri Orasenesti si Drumuri Bihor, urmând a fi finalizate pâna la finalul lunii octombrie. Conform proiectului municipalitatii, zona situata intre strazile Onestilor si Densuseanu va cuprinde si spatii verzi pe o suprafata de aproape 3 hectare precum si terenuri de sport pe alte 2 hectare.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/pista-de-biciclete-din-coridorul-verde-iosia-prinde-contur