www.bihorstiri.ro
Petrom a scumpit din nou carburantii: cu 8 bani benzina si cu 6 bani motorina
Luna martie a debutat cu preturi noi la carburantii comercializati la statiile Petrom. Deloc promotionale, preturile afisate arata ca nimanui nu i-a pasat prea mult de protestele din ianuarie ale soferilor. Si nici de observatiile Guvernului privind scumpirile nejustificate ale acestor produse. Litrul de benzina Premium fara plumb 95 costa 5,07 lei, benzina Top Premium fara plumb 99+ este la pretul de 5,45 lei/litru, in timp ce sortimentul de benzina OMV Carrera 95 costa 5,21 lei, iar cel de OMV Carrera 100 este 5,87 lei/litru. Un litru de motorina Top Nordic Diesel (Top Euro Diesel 5) costa 5,26 lei, iar motorina OMV Sprint Diesel se vinde cu 5,28 lei/litru. Tot de ieri, litrul de motorina Euro Diesel 5 se vinde contra 5,06 lei, iar cel de OMV Alpin Diesel costa 5,60 lei. Potrivit regulilor, preturile Petrom pot varia cu maximum +/-5% fata de preturile de referinta. Ultima modificare a pretului carburantilor a fost operata de Petrom pe 25 februarie, cand compania a scumpit carburantii cu 9 bani/litru.
Citește articolul complet pe BihorStiri.ro
http://www.bihorstiri.ro/index.php/actualitate/7485-scumpire-carburanti-petrom-benzina-motorina