oradea.ro
Oradea, prezentată Ambasadei Greciei ca hub regional de investiții și conectivitate
Oradea, prezentată Ambasadei Greciei ca hub regional de investiții și conectivitate ȘtiriOradea, prezentată Ambasadei Greciei ca hub regional de investiții și conectivitateAzi, la Primăria Oradea, a avut loc o întâlnire între ambasadoarea Republicii Elene în România, Excelența Sa Evangelia Grammatika, și viceprimarul municipiului Oradea, Teofil Filimon. La întâlnire au mai participat Nikolaos Vlahakis, șeful Biroului de Diplomație Publică din cadrul Ambasadei Greciei la București, Teodora Suciu, directoarea Agenției de Dezvoltare Locală Oradea, și Călin Corpaș, consilierul primarului Florin Birta. Relații apropiate între popoarele român și grec În deschiderea întâlnirii, a fost evidențiată apropierea și prietenia dintre popoarele român și grec, relație consolidată în timp prin legături culturale, istorice, economice și umane. Vizita la Primăria Oradea a avut loc în contextul prezenței Excelenței Sale la Oradea, programul oficial al ambasadoarei Greciei incluzând participarea, cu o seară înainte, la meciul dintre naționalele de baschet ale României și Greciei, desfășurat la Oradea Arena, precum și o vizită la Centrul de Excelență NATO din Oradea. Oradea, apreciată ca exemplu de bune practici Discuțiile au vizat principalele direcții de dezvoltare ale municipiului Oradea, precum și oportunitățile de colaborare economică, instituțională și turistică. Ambasadoarea Greciei și-a exprimat aprecierea pentru modul în care s-a dezvoltat orașul și pentru felul în care arată Oradea astăzi. Totodată, Excelența Sa și-a asigurat gazdele că Oradea este cunoscută în Capitală ca un exemplu de bune practici și și-a exprimat interesul pentru întărirea legăturilor în perioada următoare. Conectivitate și investiții Reprezentanții Primăriei Oradea au prezentat principalele direcții prin care administrația locală urmărește consolidarea dezvoltării economice și creșterea atractivității orașului pentru investiții. Un accent important a fost pus pe conectivitate, Oradea fiind poziționată ca un hub logistic regional, cu avantaje consolidate de intrarea României în spațiul Schengen, de dezvoltarea terminalului intermodal rutier-feroviar, a terminalului cargo de la Aeroportul Oradea, precum și de extinderea curselor aeriene interne și internaționale de pasageri. De asemenea, au fost evidențiate proiectele de infrastructură rutieră locală și metropolitană, care contribuie la conectarea municipiului Oradea și a zonei metropolitane la rețeaua europeană de autostrăzi. Aceste investiții fac parte dintr-o strategie mai amplă de creștere a competitivității orașului și de atragere a investițiilor majore din mediul privat. Un oraș pentru tineri și specialiști În cadrul întâlnirii au fost prezentate și proiectele prin care Municipiul Oradea caută să dezvolte un ecosistem local menit să îi încurajeze pe tineri să rămână în oraș, să își construiască o carieră aici și să beneficieze de oportunități educaționale și profesionale adaptate nevoilor pieței muncii. Reprezentanții municipalității au subliniat, totodată, importanța atragerii de specialiști și de competențe din alte regiuni, astfel încât Oradea să poată susține dezvoltarea companiilor din parcurile industriale, a sectoarelor economice emergente și a comunității locale. Oportunități turistice între Grecia și Bihor În cadrul discuțiilor a fost abordat și potențialul de dezvoltare a legăturilor turistice. Dacă Grecia este deja o destinație estivală preferată de către bihoreni, județul Bihor poate oferi, la rândul său, o varietate de oportunități pentru turiștii internaționali, inclusiv pentru cei sosiți din Elada. Prin arhitectura Oradiei, patrimoniul său Art Nouveau, apele termale din zonă și proximitatea Munților Apuseni, Bihorul are resurse importante pentru a atrage vizitatori interesați de turism cultural, balnear, de natură și de experiențe autentice. Noi punți cu mediul de afaceri elen În acest context, a fost subliniat potențialul Oradiei ca destinație atractivă pentru investiții, inclusiv pentru companiile elene prezente în România. Ambasadoarea Greciei și-a exprimat disponibilitatea de a facilita, în perioada următoare, organizarea unor evenimente și întâlniri cu participarea mediului de afaceri elen, în vederea întăririi relațiilor economice și instituționale. Evangelia Grammatika este ambasador al Greciei în România din decembrie 2023 și are o experiență diplomatică vastă, inclusiv în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Greciei, al misiunilor Greciei la NATO și al reprezentanțelor diplomatice elene din mai multe țări. The post Oradea, prezentată Ambasadei Greciei ca hub regional de investiții și conectivitate appeared first on Oradea.ro.
Citește articolul complet pe Oradea.ro
https://oradea.ro/stiri/oradea-prezentata-ambasadei-greciei-ca-hub-regional-de-investitii-si-conectivitate/