Oradea are un nou Consiliu Local - Primarul Ilie Bolojan a depus juramantul
In cadrul sedintei de constituire a noului Consiliu Local al Municipiului Oradea, care a avut loc azi, 22 iunie 2016, Ilie Bolojan a depus juramântul pentru un nou mandat de primar, obtinut prin votul la alegerile locale din 5 iunie 2016. Ilie Bolojan a fost votat de 52.400 de oradeni, ceea ce reprezinta un procent de 70,95% din numarul de voturi valabil exprimate. Prefectul judetului, dl. Claudiu Pop, i-a felicitat pe toti cei alesi la data de 5 iunie, pentru câstigarea mandatelor si pentru modul decent de desfasurare a campaniei electorale. In cadrul sedintei au fost validati 25 de consilieri din cei 27, urmând ca doi consilieri, Mircea Malan si Corina Fonoage, care au lipsit motivat, sa fie validati intr-o sedinta ulterioara. Cei 25 de consilieri locali validati sunt: Birta Florin Alin (PNL), Buhas Camelia Liana (PNL), Dragos Marcel Daniel (PNL), Dulca Camellia Mariana (PNL), Duse Traian Adrian (PNL), Felea Adrian Ioan (PNL), Filimon Teofil Laviniu (PNL), Ionescu Romeo (PNL), Lezeu Ioan (PNL), Maci Mihai (PNL), Marinau Florin Liviu (PNL), Morar Grigore (PNL), Negrean Daniel Dumitru (PNL), Palladi Dacian Salvator (PNL), Revnic Adrian (PNL), Zdrinca Ionel Marius (PNL), Avram Nicolae Ioan (PSD), Coste Marina - Adelina (PSD), Mohan Aurel George (PSD), Negrea Adrian (PSD), Sabau Popa Liviu Mihai (PSD), Huszar Istvan Eric (UDMR), Kecse Gabriella (UDMR), Kirei Melinda (UDMR), Kis Gabor Ferenc (UDMR). Dupa depunerea juramântului, consilierii au votat si cei doi viceprimari, in persoana lui Florin Birta si a lui Dacian Palladi, ambii de la PNL. Dupa preluarea mandatului si depunerea juramântului, primarul Ilie Bolojan s-a adresat celor prezenti: „Le multumesc oradenilor pentru increderea pe care mi-au acordat-o. Imi doresc sa continuam dezvoltarea municipiului Oradea, astfel incât orasul nostru sa prospere, sa devina atractiv pentru turisti, sa ofere oportunitati pentru dezvoltarea mediului de afaceri, oportunitati penru tineri si conditii cât mai bune de viata pentru locuitorii sai. Pentru aceasta voi sustine trei directii importante de dezvoltare: realizarea proiectelor majore, care asigura dezvoltarea orasului, majoritatea acestor proiecte realizându-se din bani europeni. O alta directie este cea a politicilor publice pe care dorim sa le dezvoltam in anii urmatori, politici privind taxele si impozite locale, adaptarea invatamântului la realitatile economice, amenajarea zonei centrale a orasului etc. A treia directie pe care o vom urma este imbunatatirea serviciilor publice pe care Primaria Oradea le ofera oradenilor. In continuare ma bazez pe o buna colaborare cu consilierii locali, cu colegii din Primaria Oradea, dar si cu reprezentantii celorlalte institutii locale. Mandatul care incepe acum va fi un mandat de munca. Dumnezeu sa aiba in paza orasul nostru! Doamne ajuta!"
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/oradea-are-un-nou-consiliu-local-ndash-primarul-ilie-bolojan-a-depus-juramantul