Oradea24
Oradea24

oradea24.ro

Operațiune de salvare în comuna Tămășeu: pompierii au intervenit pentru un bărbat căzut într-o fântână

Bărbat salvat de pompierii bihoreni dintr-o fântână Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost salvat de pompierii militari bihoreni după ce a căzut într-o fântână cu o adâncime de aproximativ cinci metri, aflată pe marginea unui drum din localitatea Parhida, comuna Tămășeu. Incidentul a fost semnalat în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de […]

20 July 2026, 10:59 Claudiu Mihuț
Știri Bihor

Bărbat salvat de pompierii bihoreni dintr-o fântână

Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost salvat de pompierii militari bihoreni după ce a căzut într-o fântână cu o adâncime de aproximativ cinci metri, aflată pe marginea unui drum din localitatea Parhida, comuna Tămășeu.

Incidentul a fost semnalat în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, vineri după-amiază, în jurul orei 18.40, iar la locul indicat de apelantul numărului unic 112 au fost mobilizați operativ un echipaj de salvare din medii ostile vieții din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Oradea și echipajul de pompieri paramedici al Stației Săcueni.

După evaluarea situației, doi salvatori au coborât în fântână cu ajutorul scării culisabile, au imobilizat victima și au evacuat-o în siguranță, folosind targa din dotare.

MBărbatul a fost preluat de echipajul de pompieri paramedici, care l-a evaluat, i-a acordat primul ajutor calificat și l-a transportat ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor.

Citește articolul complet pe Oradea24

https://oradea24.ro/2026/07/20/operatiune-de-salvare-in-comuna-tamaseu-pompierii-au-intervenit-pentru-un-barbat-cazut-intr-o-fantana/

Deschide