Obligatia de a incheia contract de prestare servicii de salubrizare cu operatorul licentiat
Managementul colectarii si reciclarii deseurilor este un sector important, sector pe care România trebuie sa-l adapteze rapid la normativele europene. Când vorbim de deseuri, trebuie sa ne gândim atât la mediul inconjurator, cât si la sanatatea populatiei. Astfel, Politia Locala Orada reaminteste cetatenilor (atât persoanelor fizice, cât si persoanelor juridice) si asociatiilor de proprietari ca au obligatia de a incheia contract de prestare servicii de salubrizare cu operatorul licentiat, operator care are contract de delegare a gestiunii incheiat cu Municipiul Oradea. In caz contrar pot fi aplicate sanctiuni contraventionale, conform prevederilor legale in vigoare. In prezent, S.C RER Ecologic Service ORADEA SA este unicul operator autorizat sa presteze servicii din cadrul activitatii de salubrizare pe teritoriul municipiului Oradea. Hotarârea Consiliului Local nr. 207 din 2015 privind aprobarea Regulamentului serviciului de salubrizare a Municipiului Oradea prevede la art. 111, litera h, ca utilizatorii serviciului de salubrizare au obligatia sa detina contracte pentru prestarea uneia dintre activitatile serviciului de salubrizare mentionate la art. 2, respectiv contracte de salubrizare sau de deratizare, dezinsectie si dezinfectie. Tot art. 111 prevede la aliniatul 1 ca persoanele fizice sau juridice (societatile comerciale, persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale etc.), persoane care desfasoara profesii liberale (notar, avocat etc) au obligatia de a detine contract de salubrizare incheiat numai cu operatorul licentiat care are dreptul sa presteze in municipiul Oradea. La art. 111, aliniatul 2 se spune ca in curtile comune, fiecare utilizator in parte este obligat sa detina contract de salubrizare. Nerespectarea acestor prevederi constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 200 si 500 lei pentru persoanele fizice, iar in cazul persoanelor juridice se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 1500 si 2000 lei. Politistii locali din cadrul Compartimentului Protectia Mediului (Politia Ecologica) au efectuat in perioada sarbatorilor de iarna controale in acest sens pe zona centrala a municipiului, unde au constatat mai multe nereguli si au sanctionat un numar de 28 de persoane fizice si juridice, suma totala a sanctiunilor ridicându-se la 4600 lei. Politia Locala Oradea reaminteste numarul de telefon la care cetatenii pot apela pentru a semnala situatii din sfera ei de competenta - 0259.969 - Dispecerat.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/obligatia-de-a-incheia-contract-de-prestare-servicii-de-salubrizare-cu-operatorul-licentiat