oradea24.ro
O bijuterie arhitecturală a Oradiei, redeschisă pentru public după ani de abandon
foto Oradea Heritage După mulți ani, una dintre bijuteriile arhitecturale ale Oradiei și-a deschis din nou porțile pentru public. Cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, aproape 50 de curioși au avut ocazia să descopere interiorul fostului Palat al Finanțelor de pe strada Republicii. Construit în anul 1900, în stil eclectic, după proiectul arhitectului Kálmán Rimanóczy […]
foto Oradea Heritage
După mulți ani, una dintre bijuteriile arhitecturale ale Oradiei și-a deschis din nou porțile pentru public. Cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, aproape 50 de curioși au avut ocazia să descopere interiorul fostului Palat al Finanțelor de pe strada Republicii.
Construit în anul 1900, în stil eclectic, după proiectul arhitectului Kálmán Rimanóczy (fiul), imobilul este cunoscut de orădeni mai ales sub denumirea de Policlinica Mare. Clădirea a avut această funcțiune de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial și până în anul 2008.

Au urmat ani în care palatul a fost abandonat și a ajuns într-o stare avansată de degradare. În ultimii ani însă, imobilul a trecut printr-un amplu proces de reabilitare, iar în perioada următoare urmează să devină noul sediu al Consiliului Județean Bihor.
Turul a fost ghidat de arhitectul Cristian Pușcaș, proiectantul lucrărilor de reabilitare. Acesta le-a prezentat vizitatorilor atât elementele care au fost păstrate în forma lor originală, cât și detaliile refăcute după modelele inițiale.

Printre lucrurile descoperite în timpul vizitei s-a numărat și o particularitate a clădirii: deși exteriorul este unul monumental, spațiile interioare sunt mult mai restrânse decât ar putea sugera dimensiunile și aspectul fațadei.
Programul Zilelor Europene ale Patrimoniului continuă astăzi cu o plimbare în Bastionul Crăișor, recent reabilitat, din Cetatea Oradea, precum și cu o prelegere în limba engleză, la NOCA, dedicată scanării 3D a Palatului Vulturul Negru.

Duminică dimineață, vizitatorii se vor putea întoarce la Palatul Finanțelor, iar seria evenimentelor se va încheia cu o vizită ghidată la Biserica Romano-Catolică Sfântul Ladislau.
Citește articolul complet pe Oradea24
https://oradea24.ro/2026/09/19/o-bijuterie-arhitecturala-a-oradiei-redeschisa-pentru-public-dupa-ani-de-abandon/