www.bihorstiri.ro
Numaratoare inversa: 72 de ore pana la finalul perioadei de reduceri la Finantele locale
Oradenii care vor sa profite de bonificatia de 8% la plata integrala pe 2011 a impozitelor pe proprietatile lor mai au 3 zile la dispozitie. Municipalitatea a anuntat marti ca dupa data de 31 martie, bonificatia de 8% nu se va mai aplica pentru plata integrala a impozitului pe proprietate. Pana la aceasta ora, valoarea totala a bonificatiilor acordate pe anul in curs este de 1.172.960,92 lei. "Pentru a veni in sprijinul cetatenilor care doresc sa-si achite impozitele pana la data de 31 martie, Directia Economica a prelungit programul la camera 14, in perioada 28 - 31 martiem in fiecare zi pana la ora 18:30", se arata intr-un comunicat transmis de Biroul de Presa al Primariei. Conform datelor puse la dispozitia noastra, de la inceputul anului si pana ieri, 28 martie si-au achitat impozitele pe proprietate un numar 63.079 persoane fizice (dintre care 46.722 au platit integral, beneficiind de reduceri in valoare totala de 847.087,48 lei) si 5.029 de persoane juridice (dintre care 2.059 au platit integral, beneficiind de reduceri in valoare totala de 325.873,44 lei). Reamintim ca acei contribuabili care au de platit biruri la Oradea isi pot achita impozitele si taxele locale la camera 14 (parter Primaria Oradea), prin unitatile Directiei de Posta, prin unitatile CEC sau utilizand serviciul de plata online de pe site-ul municipalitatii (sectiunea Plati online).
Citește articolul complet pe BihorStiri.ro
http://www.bihorstiri.ro/index.php/actualitate/7862-finante-locale-impozite-bonificatii-primaria-oradea