Numar record de participanti la editia din acest an a Toamnei Oradene
Viceprimarul Ovidiu Muresan si directorul Directiei Monitorizare Cheltuieli de Functionare si Organizare Evenimente din Primaria Oradea - dl. Mircea Oaie, au prezentat azi, intr-o conferinta de presa, bilantul Festivalului Toamna Oradeana 2014.Conform spuselor viceprimarului Muresan, editia din 2014 a festivalului a fost un real succes, atât in ceea ce priveste numarul participantilor la evenimentele organizate, cât si calitatea actului artistic."Toamna oradeana a fost un eveniment reusit cu o larga diversitate, ne putem mândri cu un numar foarte mare de participanti, respectiv peste 45.000 de oradeni prezenti la festival, apogeul de prezenta fiind atins in ziua de 12 octombrie, când au participat peste 22.000 de oradeni. Nu s-a facut rabat de la calitatea actului artistic atunci când am selectat artistii si va multumim celor care ati contribuit cu mediatizarea, aducând cât mai multi spectatori. Consideram ca acest festival constituie un reper important si un imbold pentru editia urmatoare, urmând ca sugestiile primite din partea publicului sa fie luate in considerare la planificare festivalului de anul viitor", a mentionat viceprimarul.Viceprimarul a enumerat câteva dintre cele mai reusite evenimente organizate in cadrul festivalului, cum ar fi Pasarea Colibri si Dan Andrei Aldea, care au atras inclusiv participanti din alte orase, participarea trupelor internationale Mezzoforte si Culture Beat, dar si Festivalul Muzicii Militare.Referitor la acest concert, dl. Mircea Oaie a mentionat ca in urma interesului si aprecierilor cetatenilor, municipalitatea doreste sa organizeze si anul viitor un festival al muzicii militare, caruia sa-i dea o mai mare insemnatate si sa aiba inclusiv prezenta internationala.„Sunt multumit de modul in care oradenii au raspuns invitatiei noastre in weekend-ul 11-12 octombrie si consider ca programul Toamnei Oradene a fost unul reusit. Totodata in editia din 2014 a Toamnei Oradene am avut un numar record de incasari in ceea ce priveste sumele incasate din inchirierea domeniului public, respectiv 163.000 de lei, iar aportul fiecarei institutii care s-a implicat a fost deasemenea de mare importanta" , a spus Mircea Oaie.Cheltuielile legate de festival se ridica la aproximativ 6.000 lei, din care 450.000 au fost alocati de municipalitate iar diferanta au fost realizata din incasarile proprii ale festivalui.La finalul conferintei, viceprimarul a multumit colaboratorilor evenimentului pentru participare si aportul adus, mentionând ca in cadrul editiei din acest an a Toamnei Oradene au avut loc si o serie de evenimente sportive, la care au participat peste 800 de copii de la scolile oradene.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/numar-record-de-participan-539-i-la-edi-539-ia-din-acest-an-a-toamnei-oradene