BihorStiri.ro
BihorStiri.ro

www.bihorstiri.ro

Noul pod rutier Rogerius-Iosia, dar si incalzirea globala reabiliteaza termic 3 blocuri

Daca alesii locali vor aproba proiectul in urmatoarea sedinta extraordinara, blocurile Q1/I, Q1/II si Q2/I (toate situate pe strada Sovata, nr. 48 - malul drept al Crisului Repede) vor fi reabilitate termic. Pe langa intentia de a face un bine locatarilor in cauza in perspectiva deranjului fonic generat de podul care se construieste acum intre cartierele Rogerius si Iosia, Municipalitatea propune si achizitionarea din bugetul local a documentatiei de proiectare aferenta celor trei imobile. Potrivit Raportului de specialitate anexat proiectului de hotarare privind reabilitarea termica a celor trei blocuri mentionate, administratia locala ia in calcul acest lucru si in contextul crizei energetice la nivel mondial, respectiv al incalzirii globale. Citind cu atentie documentatia publicata pe site-ul Primariei Oradea devine limpede ca Municipalitatea recunoaste acum ceea ce a negat cu ocazia diverselor discutii despre noul pod rutier. Acesta va produce asadar "disconfort pentru proprietarii de apartamente din blocurile mai sus mentionate datorita: distantei mici de amplasare a noului pod rutier fata de aceste blocuri, cresterii traficului rutier din zona si implicit a poluarii aerului cu gaze cu efect de sera, precum si cresterea poluarii sonice". Deci cam toate aspectele pe care le semnalasera si ecologistii, dar care au fost luate mai mult in deradere, cel putin oficial si pana la aceasta ora. Accesati acest link pentru a citi integral proiectul referitor la cele trei blocuri de pe str. Sovata. Intrunirea extraordinara din martie a Consiliului Local Oradea va avea loc miercuri de la ora 14. Potrivit ordinii de zi partiale, facuta publica pana la ora publicarii acestui articol, alesii locali vor mai dezbate subiectul Complexului de tratament si agrement Iosia Nord, cel al actului aditional la contractul de concesiune privind trecerea unor parcuri din administrarea RAPAS in cea a Primariei Oradea, respectiv modificarea acordului de colaborare dintre Municipalitate si agentii economici in ceea ce priveste conservarea zonelor verzi.

14 March 2011, 00:00

Citește articolul complet pe BihorStiri.ro

http://www.bihorstiri.ro/index.php/actualitate/7640-reabilitare-termica-blocuri-sovata-oradea-pod-rutier-consiliul-local