Primaria Oradea
Primaria Oradea

www.oradea.ro

Urbanism

Municipalitatea deruleaza programe pentru marirea zonelor verzi

  Primarul Ilie Bolojan a vorbit in cadrul conferintei de presa de azi si despre Registrul local al spatiilor verzi din municipiul Oradea, registru care urmeaza sa fie supus aprobarii consilierilor locali, in sedinta ordinara din aceasta saptamâna. Lucrarea de realizare a cadastrului verde a fost inceputa in anul 2009 si a fost executata de firma Geodis. Suprafata orasului este de 11.610 ha - suprafata administrativa impartita in: 7715 ha intravilan si 3895 ha extravilan. Studiul arata ca suprafata spatiului verde amenajat este de 510 ha, suprafata terenurilor degradate ce pot fi amenajate ca zone verzi este de 66 ha, iar suprafata cimitirelor de 87 ha. Totodata, studiul evidentiaza faptul ca in municipiu exista 52% gazon neamenajat si 15% gazon amenajat. Numarul total de arbori inventariati prin acest studiu este de 124.914 exemplare. „La o populatie de 204 mii locuitori avem o suprafata amenajata ca spatiu verde de 25 mp/cap de locuitor. Fata de norma prevazuta de legislatie, de 26 mp/cap de locuitor, in municipiu avem un deficit de 20 ha spatii verzi. La fel ca si pâna acum, vom lua in continuare masuri, pentru ca zonele, care au fost clasificate ca degradate, sa fie transformate in zone verzi. Eforturile noastre se canalizeaza pe doua directii. Una este cresterea calitatii spatiilor verzi, iar a doua consta in amenajarea de spatii verzi suplimentare, prin amenajarea corespunzatoare a terenurilor care momentan sunt clasificate ca degradate", a spus primarul Ilie Bolojan. In ceea ce priveste cresterea calitatii spatiilor vezi, municipalitate a luat deja o serie de masuri concretizate in: amenajarea parcului dendrologic limitrof Cetatii Oradea, amenajarea parcului Padis, care va incepe in aceasta toamna, dar si prin actiunile de plantare de arbori pe aliniamentele stradale. Pentru amenajarea unor spatii verzi suplimentare, municipalitatea a intreprins pâna acum o serie de actiuni concretizate in amenajarea Parcului Linistii (fostul Cimitir Olosig) si a Parcului Seleus (fost cimitir), actiuni care vor fi urmate in perioada urmatoare si de: amenajarea Parcului Salca (perioada de realizare 2011-2014), amenajarea unei gradini botanice pe Dealul Ciuperca (perioada de realizare 2012-2014), amenajare parc zona Nufarul II - Adona, amenajarea zonei fostului Poligon (teritoriul cuprins intre fostul abator si Calea Aradului), amenajarea unei zone verzi de-a lungul Petei (intre Universitate si Cantemir) etc. In atasament gasiti proiectul de hotarâre pentru aprobarea cadastrului verde.  

18 July 2011, 00:00

Citește articolul complet pe Primaria Oradea

http://www.oradea.ro/stiri-si-evenimente/municipalitatea-deruleaza-programe-pentru-marirea-zonelor-verzi