Municipalitatea a premiat cei mai importanti contribuabili la bugetul local in 2014
In fiecare an, in data de 24 ianuarie, Primaria organizeaza Gala ,,Antreprenor pentru Oradea", la care sunt premiati cei mai importanti contribuabili la bugetul local al municipiului. Anul acesta, Gala a avut loc sâmbata, in incinta Centrului de Afaceri Trade Center, si a avut peste 140 de invitati - oameni de afaceri din Oradea, reprezentantii celor mai importante companii din municipiu, investitori dar si directori ai institutiilor si companiilor publice din oras. Invitatul special al galei de anul acesta a fost Moise Guran, jurnalist si realizator TV, care a dezbatut cu cei prezenti perspective economice de interes local si national. In deschiderea evenimentului, primarul Ilie Bolojan a tinut sa aprecieze ca cea mai mare parte din bugetul local e formata din taxele si impozitele pe venit si cladiri pe care marii contribuabili le platesc catre municipalitate, multumindu-le astfel pentru investitiile pe care le deruleaza in Oradea, dar si pentru locurile de munca infiintate de catre acestia. Viceprimarul Mircea Malan a fost cel care a inmânat premiile primilor 10 contribuabili la bugetul local pe anul 2014, respectiv Grupul de firme Selina, aflat pe primul loc, urmat de Grupul de firme PLASTOR GROUP SA, Grupul de firme Transilvania Gen., European Food and Drinks, RCS-RDS SA, Shopping Center Holding SRL, Zaharul Oradea SA, H. Essers SRL, Lotus Center SRL, Faist Mekatronic SRL si Omilos Oradea SRL. Premiile au constat in diplome de recunostinta si tablouri cu cladiri semnificative din Oradea. Cea mai mare investitie in anul 2014 in Oradea a revenit companiei Trade Center SRL, careia reprezentantii municipalitatii i-au adus multumiri. In anul 2014, primii zece contribuabili au contribuit la bugetul local cu suma de 16.784.716 lei. Viceprimarul Ovidiu Muresan a inmânat premii firmelor care in anul 2014 au dat dovada de responsabilitate sociala, aducând o contributie semnificativa la proiectele comunitatii locale, respectiv RCS-RDS SA, Gavella Com SRL, Celestica SRL, Samsung Electronics SRL si Constructorul Salard SRL. Pe aceasta cale, conducerea Primariei Oradea doreste sa multumeasca tuturor contribuabililor la bugetul local, persoane fizice si juridice, celor care sprijina proiectele municipalitatii dar si celor care dau dovada de responsabilitate sociala.
Citește articolul complet pe Primaria Oradea
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/municipalitatea-a-premiat-cei-mai-importan-539-i-contribuabili-la-bugetul-local-in-2014